Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·24 septembrie 2013
other · respins
Puiu Hașotti
_In memoriam_Geo Saizescu, regizor, scenarist și actor
Discurs
Vă mulțumesc.
## Stimați colegi,
Primele două propuneri ale domnului senator Sorin Roșca-Stănescu au fost foarte corecte, au fost votate. A treia, domnule președinte, nici nu o puteți supune la vot, pentru că este neregulamentară. În regulament scrie cu totul altceva.
Comisia pentru regulament poate să ia în discuție propunerea colegului nostru, dar, până nu se modifică regulamentul, dumneavoastră nici nu puteți supune la vot această propunere.
În altă ordine de idei, rog Biroul permanent, care votează ordinea de zi, stafful, ca ceea ce rămâne nevotat luni să fie, în principiu, în capul listei de marți, pentru că nu ar mai trebui să venim – am pierdut aproape jumătate de oră – să facem propuneri care să reașeze, în chip firesc, ordinea de zi. Pentru că asta a făcut domnul senator Sorin RoșcaStănescu.
În principiu, așa să rămână. Sigur, proiectele de urgență ale Guvernului, tratatele internaționale, acordurile le punem primele. Dar, după aceea, tot ceea ce rămâne nediscutat de luni trebuie să vină înaintea tuturor celorlalte rapoarte care se fac luni.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.