Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·22 noiembrie 2010
procedural · respins
Toni Greblă
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
Nu cred că este corect ca, dacă avem un punct de vedere diferit cu privire la lege, să fim trecuți în categoria cealaltă, a celor care nu vor să lupte împotriva fenomenului infracțional.
Am mai verificat o dată proiectul de lege. Nu vorbim de fier vechi, ci de metale neferoase, aliajele acestora și deșeurile neferoase reciclabile. Din acest punct de vedere, dacă este o familie mai numeroasă, cu 5-6 telefoane mobile – ca să dau exemplul numai al telefoanelor mobile –, sunt obligat să le țin acasă, deoarece nimeni nu are voie să le achiziționeze de la mine ca urmare a acestei interdicții.
De la fierul de călcat până la nu știu ce bun care poate exista în gospodăria unei persoane fizice, o să aibă interdicție să se achiziționeze de la mine orice fel de obiect electrocasnic uzat. Și cu ce am ajutat la stârpirea fenomenului infracțional?
Hoții vor devaliza rețelele electrice ale căilor ferate, vor fura macazurile. Eu, aici, interzic achiziționarea de la persoanele fizice. Sub acest aspect, prin acest proiect de lege mai mult încurcăm tot ciclul de reciclare, pe care abia acum începem să-l închegăm, ca urmare a acestei interdicții.
Repet: principiul Codului civil arată că toate bunurile sunt în circuitul civil. Numai temporar pot să scot din circuitul civil anumite bunuri. A scoate în mod definitiv din circuitul civil bunuri este interzis de lege și de reglementările europene.
De altfel, domnul secretar de stat poate să ne spună câte probleme a putut avea de-a lungul timpului, că nu este prima tentativă de a interzice acest lucru.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.