Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·9 aprilie 2008
procedural · respins
Frunda György
Aprobarea programului de lucru al Senatului pentru perioada 14–19 aprilie
Discurs
Sinceritatea mă caracterizează, domnule președinte. Am fost sincer și atunci când am spus că nu vreau să intervin, și sunt sincer și acum, când vreau să intervin.
Intervenția distinsului meu coleg, domnul senator Ungureanu, mă face să cer cuvântul.
Nu voiam să intervin. Credeam că este un consens acceptarea punctului de vedere al comisiei, pe care îl susțin la rândul meu. Un vechi proverb englez spune că proba pudingului este mâncatul. Cred eu că, _mutatis mutandis,_ putem spune că proba unei legi bune este aplicarea ei. Oricare dintre variantele stabilirii onorariilor am accepta, fie stabilirea de către Parlament, fie stabilirea de către ministrul justiției, fie de către Guvern, aplicarea ne va arăta dacă decizia este bună sau nu.
De aceea, eu spun că, oricum, această adoptare a proiectului este un pas înainte. Să adoptăm această lege, să permitem ministrului să facă această aplicare a onorariilor – doamna secretar de stat are dreptate că la celelalte categorii profesionale, notari, avocați, pentru cauzele din oficiu, stabilirea onorariilor se face tot de către ministrul justiției –, dăm un interval de aplicare de șase luni, un an, vom putea vedea concluziile aplicării legii, iar dacă va fi nevoie – și dacă este necesar –, vom putea interveni.
De aceea, propun acceptarea raportului Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunități și validări, urmând ca, dacă va fi necesar, să revenim peste un anumit timp.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.