Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·7 martie 2016
Dezbatere proiect de lege · respins
Gabriela Scutea
Discurs
Vă mulțumesc. Vă mulțumesc, domnule președinte. Doamnelor și domnilor senatori,
Punctul de vedere al Guvernului exprimat față de această propunere legislativă a examinat succesiunea de legi în timp, ținând cont de faptul că dispoziția în privința căreia Curtea Constituțională a reținut neconstituționalitatea abrogării este una din vechiul Cod penal, și anume cel din anul 1968.
În urma dezbaterilor organizate la Comisia juridică, de asemenea, Guvernul a semnalat faptul că protecția juridică a dreptului la demnitate este realizată în continuare prin mijloacele dreptului civil, de asemenea, prin mijloacele dreptului administrativ.
Revin. Subliniez și insist asupra succesiunii de legi în timp și asupra faptului că, începând cu 1 februarie 2014, Codul penal din 1968 nu mai este în vigoare, fiind înlocuit de Legea nr. 286 din 2009.
În aceste condiții, opțiunile de politică penală referitoare la incriminarea unor infracțiuni sunt cele care răspund votului legiuitorului și considerăm că astfel de opțiuni nu s-au manifestat numai în ceea ce privește infracțiunile de insultă și calomnie.
Este un efect al politicii penale care ține cont de realitățile sociale și de un nivel adecvat de protecție.
Pentru aceste considerente, Guvernul a transmis punctul de vedere că nu susține propunerea legislativă. Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.