Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·26 aprilie 2010
Declarații politice · adoptat tacit
Ilie Sârbu
Discurs
Domnule președinte, Stimați colegi,
Nu știu dacă eu acum am să clarific situația sau o să lămuresc unele aspecte, cred că am să o complic.
Domnul secretar de stat spunea că drepturile obținute până la data de... rămân în vigoare.
Din câte știu eu și din câte spunea și domnul președinte Toni Greblă – mă rog, spun și documentele –, aceste drepturi încetează la 31 decembrie 2009 și ele trebuiau să fie înlocuite. Nu știu dacă dumneavoastră ați auzit la Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale – poate ați auzit –, dacă nu, vă spun eu, vă duceți acasă și mai citiți.
În Uniunea Europeană, există ajutor pentru pensionare anticipată sau pentru încetarea activității agricole, documente care trebuiau depuse în timp. S-a cerut de la Uniunea Europeană să fie înlocuit ajutorul de stat. Este o procedură.
De fapt, ele se găsesc și în PNADR – Programul Național pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală –, și atunci lucrurile s-ar fi simplificat. Nu ați fi venit cu această ordonanță de urgență, noi nu eram puși în situația în care să venim cu argumente pro și contra, fiindcă legea de care vorbește colegul Toni Greblă, într-adevăr, este în vigoare.
Știu ceea ce vreți să-mi spuneți – că tratatele internaționale devin obligatorii și în plan legislativ intern –, știu și faptul că, dacă o lege contravine acestor directive europene, ea este nulă de drept, dar, dacă ar fi lucrurile clarificate de la bun început și tratate cu mai multă seriozitate, nu cred că am ajunge în situația în care să dezbatem o problemă, să ne dăm cu părerea toți o jumătate de oră și să ajungem la aceeași concluzie.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.