Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·21 decembrie 2020
other · adoptat
Lucian Feodorov
Alegerea președintelui Camerei Deputaților
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 0 · fără justificare niciuna · poziţional
- Voce
- —
Discurs
Vă mulțumesc.
Vă rog să luați loc.
Doamnelor și domnilor deputați,
În continuare, înainte de a începe depunerea jurământului, îngăduiți-mi să reamintesc procedura desfășurării acestei solemnități.
Astfel, în conformitate cu prevederile art. 3 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor, fiecare deputat depune în fața plenului Camerei, întrunită în ședință solemnă, jurământul de credință față de țară și popor.
Jurământul scris se rostește solemn, se semnează de fiecare deputat și se depune la președintele de vârstă – subsemnatul.
Textul jurământului prevăzut de lege se încheie cu formula: „Așa să mă ajute Dumnezeu”.
Potrivit legii, jurământul se poate depune și fără formula religioasă, aceasta fiind înlocuită cu formula: „Jur pe onoare și conștiință”, care prefațează jurământul.
Începem cu domnul deputat George Ionescu, care are o problemă de sănătate.
Și urmează Grupul minorităților naționale.