Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·24 octombrie 2011
Informare · Trimis la votul final
Ioan Oltean
Discurs
Vă mulțumesc.
Vă rog să observați că, în unanimitate, cele două comisii s-au pus de acord și au respins această interesantă inițiativă legislativă.
Dacă, din partea grupurilor parlamentare, dorește cineva să susțină un punct de vedere autorizat?
- Nu există niciun interes.
În situația aceasta, stimați colegi, fiind îndeplinite prevederile art. 104 din Regulamentul Camerei Deputaților, proiectul de lege rămâne pentru votul final.
Continuăm dezbaterea proiectelor înscrise pe ordinea de
- zi cu Propunerea legislativă pentru completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății.
- Dacă, din partea inițiatorului, dorește cineva să ia
- cuvântul?
- Nu dorește nimeni.
- Avem foarte mulți inițiatori.
- Nu dorește nimeni.
Din partea comisiei sesizate în fond, Comisia pentru sănătate și familie.
- Doamna președinte Rodica Nassar.
- Vă rog, doamnă președinte, să prezentați raportul
- comisiei sesizate în fond.
- Aveți microfonul.
- Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.