Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·3 aprilie 2017
Dezbatere proiect de lege · adoptat tacit
George Edward Dircă
Discurs
Stimați colegi,
Stimată doamnă președinte al ședinței,
Întrebarea pe care o adresez astăzi o transmit domnului Alexandru Răzvan Cuc, ministrul transporturilor.
Obiectul întrebării: „Problemele Companiei Naționale de Transporturi Aeriene Tarom în contextul evoluției piețelor zborurilor interne și externe”.
Stimate domnule ministru,
Având în vedere situația dezastruoasă a Companiei Tarom, cât și faptul că în ultima perioadă au fost anulate mai multe curse interne și externe, în condițiile în care din ce în ce mai mulți operatori externi preiau fluxul de pasageri existent, vă transmit următoarele întrebări:
Vă rog să-mi comunicați câte curse Tarom au înregistrat întârzieri și/sau au fost anulate din motive care nu țin de condițiile meteorologice în anii 2015 și 2016.
Câte minute de întârziere, defalcat, au înregistrat cursele Tarom în anii 2015 și 2016 și câte dintre aceste întârzieri din anii 2015–2016 au fost cauzate de defecțiuni tehnice semnalate înainte de decolare?
De asemenea, vă rog să-mi transmiteți care este cuantumul pierderilor generate de aceste întârzieri/anulări și cum s-au resimțit acestea în bilanțul companiei. Ce penalități a plătit Tarom pasagerilor ca urmare a acestor întârzieri și/sau curse anulate în anii 2015–2016?
Totodată, vă solicit să-mi transmiteți raportul complet întocmit de Corpul de control la Compania Națională de Transporturi Aeriene Tarom – SA, în baza mandatului de control nr. 3.154/26 ianuarie 2016.
Aștept răspunsul dumneavoastră în scris la adresa Grupului parlamentar al Uniunii Salvați România din cadrul Senatului.
Cu deosebită considerație, senator Dircă George Edward.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.