Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·26 februarie 2008
other · respins
Viorel Ștefan
Discurs
...va prezenta un răspuns tehnic la ceea ce propune Senatul prin această moțiune și, mai ales, în legătură cu măsurile care eu spun că sunt foarte serioase. Asupra oportunității adoptării acesteia puteam să fi discutat foarte mult într-o manieră serioasă.
Sigur, sunt acum puțin supărat pe domnul ministru Varujan Vosganian, pentru că prin tonul agresiv, prin ironia nici măcar ascunsă în vreun fel, ci direct, așa, prin zâmbetele complice cu domnul președinte al Institutului Național de Statistică, ne-a făcut să credem că discutăm despre date statistice din țări diferite. Numai că, la o analiză mai atentă, eu v-aș atrage atenția asupra unui lucru mult mai grav decât tot ce s-a spus în această aulă. Oare în România avem două feluri de Institute Naționale de Statistică? Un Institut Național de Statistică care până la schimbarea președintelui face publice niște date în rapoarte oficiale, da?, și un institut care îi furnizează domnului ministru Varujan Vosganian alte date, care le contrazic pe primele?
Dacă aceasta este realitatea, este foarte grav. Înseamnă că în România, într-adevăr, nu știm ce se întâmplă. România nu este guvernată, pentru că, domnule ministru, în comunicatul de presă din 12 februarie a.c. se vorbește despre un indice al prețurilor de consum de 0,86%. Da? Ați lăsat să se înțeleagă că nu prezentăm date reale.
În comunicatul de presă din 6 februarie a.c. se vorbește de o scădere a consumului de lapte, numai într-o singură lună, cu 11%, aceasta fiind luna decembrie, a sărbătorilor. Ne-ați lăsat să înțelegem că nu sunt date reale.
În acest document, publicat în 2008, cu date statistice pentru trimestrul III 2007, se vorbește despre cele 13 ouă consumate în medie, pe lună, de un român. Ne-ați lăsat să înțelegem că nu este adevărat. Uitați-vă aici, la pagina 58. În acest document care îmi vorbește despre starea socială și economică a României...
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.