Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·27 iunie 2016
other · adoptat tacit
Alexandru Cordoș
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte.
Prima întrebare este adresată domnului Dragoș Nicolae Pîslaru, ministrul muncii, familiei, protecției sociale și persoanelor vârstnice, și domnului Adrian Curaj, ministrul educației naționale și cercetării științifice.
Obiectul întrebării: „Profesia de consilier pentru egalitatea de șanse”.
## Stimați domni miniștri,
Eliminarea discriminărilor de gen reprezintă una dintre condițiile necesare pentru construirea unei societăți echitabile, în care respectul și recunoașterea valorii fiecăruia să devină principii de bază care să contribuie la dezvoltarea armonioasă a fiecărei persoane, indiferent de gen.
În România, demersurile pentru respectarea principiului egalității de gen au fost legate, în general, de alinierea legislației și a politicilor naționale la cele europene și mai puțin de implementarea acestora prin măsuri concrete și cuantificabile.
Mai mult, în rândul cetățenilor există un nivel scăzut de informare în ceea ce privește mecanismele legale ce pot fi declanșate în cazuri de discriminare, ceea ce impune necesitatea desfășurării unor campanii și programe informative, în special în rândul persoanelor cu un nivel scăzut de educație, și existența unor specialiști în domeniu care să poată consilia persoanele aflate într-o posibilă situație de discriminare și să poată desfășura activitatea de informare eficientă a populației.
## Stimați domni miniștri,
Vă rog să-mi răspundeți care sunt punctele de vedere ale celor două ministere referitor la introducerea în Codul ocupațiilor din România a profesiei de consilier pentru egalitatea de șanse.
Solicit răspuns în scris.
Mulțumesc.
Îmi permiteți și a doua întrebare?
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.