Florina Raluca Presadă

În România, situația persoanelor cu dizabilități este extrem de dificilă. Aceste persoane se confruntă cu situații de discriminare și excluziune la tot pasul, inclusiv în relația cu autoritățile și instituțiile publice, cele mai multe dintre ele inaccesibile acestor persoane, cetățeni români cu drepturi depline. Rata ocupării în rândul persoanelor cu dizabilități este de 15% în România, mult sub media europeană, de 50%.

O problemă reală, care afectează oameni reali, care necesită o atenție sporită din partea noastră. Dar această problemă nu se rezolvă prin desființarea unităților protejate din mediul privat în care erau angajate o parte dintre aceste persoane, peste 2.000. Această problemă nu se rezolvă prin instituirea unor obligații imposibil de îndeplinit de către companii și instituții și dublând taxa datorată pentru neconformare la nivelul unui salariu minim brut pe țară pentru fiecare persoană cu dizabilități neangajată.

Doamna ministru a justificat desființarea unităților protejate prin existența unor fraude și practici ilegale în sistem. Acest lucru l-au reclamat și ONG-urile care aveau unități protejate autorizate, deoarece se confruntau cu o concurență neloială. Dar nu rezolvăm aceste situații și practici ilegale prin desființarea întregului sistem de unități protejate. Adoptând această măsură, ministrul justiției sociale nu a făcut decât să trateze toți angajatorii și angajații acestor unități protejate drept hoți, extinzând prezumția de fraudă asupra tuturor celor 2.000 de persoane cu dizabilități.

Am propus, în Comisia pentru muncă, o serie de amendamente care ar repara efectele produse de această ordonanță. Ele au fost respinse, așa că am să mă văd nevoită să le reiau aici, cu rugămintea de a cântări bine la efectele respingerii lor. Există deja procese intentate împotriva statului român de către persoanele cu dizabilități afectate de către această ordonanță prin care, de fapt, li se îngrădește dreptul la muncă.