Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·25 noiembrie 2014
other · adoptat tacit
Horváth Levente Ákos
Aprobarea unor modificări în componența nominală a comisiilor permanente ale Senatului 18
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte.
Prin această inițiativă legislativă, se propune modificarea alin. (1) al art. 159 privind sistemul unitar de pensii, în sensul ca dovada vechimii în muncă, a timpului util la pensie pentru agricultori și a duratei de asigurare, realizate până în data de 1 aprilie 2001, pentru perioadele prevăzute la art. 16 lit. a) și art. 7 din lege, să se poată face și cu datele din sistemul informatic al CNPP preluate din carnetele de muncă, adică cele scanate.
Scanarea carnetelor de muncă a avut ca obiectiv crearea unei arhive electronice, respectiv presupune și o ultimă etapă de verificare în paralel a datelor preluate cu cele scanate.
Utilizarea la stabilirea drepturilor de pensie a datelor preluate din cărțile de muncă fără verificarea acestora cu înscrisurile originale ar putea conduce la o valorificare eronată a perioadelor și a veniturilor realizate, implicit la prejudicierea beneficiarilor drepturilor de pensie.
Față de cele de mai sus, Guvernul nu susține prezenta inițiativă.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.