Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·25 aprilie 2018
Declarații politice · respins
Adrian Țuțuianu
Discurs
Vă rog, domnule senator. Microfonul 2.
Ca să mă explic: vom ști cât costă internarea unui bolnav cu cancer, dar nu vom ști cât s-a investit de la bugetul de stat în oncologice și în salariile medicilor, pentru că, în acest moment, în România, sistemul sanitar este finanțat din două surse, o sursă fiind bugetul asigurărilor și 50% fiind, după modelul NHS, bugetul de stat.
Deci, dacă tot este să redactăm o modalitate și să băgăm bani în ea, să aflăm cât ne costă medicina în România, fac un apel, de aici, către Ministerul Sănătății să vină în fața Parlamentului cu o inițiativă comprehensivă, care să reflecte, în mod cert, la sfârșitul anului, toți banii care se investesc în respectivul pacient.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.