Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·8 decembrie 2014
Informare · respins
Gabriela Firea
Discurs
## **Doamna Gabriela Firea:**
## Mulțumesc, domnule președinte.
Voiam să spun doar câteva cuvinte. Sunt absolut convinsă și vom avea probabil dovada faptului că domnul secretar de stat nu a avut acordul prim-ministrului Victor Ponta pentru acest punct de vedere, un acord explicit, firește.
Cât privește grija pentru cei care comit astfel de infracțiuni, pentru pedofili, pentru violatori, ea este, credeți-mă, înduioșătoare, aproape că îmi dădeau lacrimile. Toți senatorii României erau înlăcrimați pentru faptul că trebuie să avem, într-adevăr, un suspin adânc pentru cei care întinează viața copiilor noștri, și nu o dată, ci în mod repetat. Acest experiment medical nu a fost inventat de noi, cei câțiva inițiatori. Este un experiment care a dat roade în lumea civilizată. Spunea colegul meu că este chiar „un tratament prea blând, prea ușor”, domnul senator Șerban Nicolae, și mai spunea domnul profesor Florian Popa că are o altă propunere, mai drastică, îi... Chirurgicală, da! Îi las să ia cuvântul după mine.
Eu vreau să vă spun, dragi colegi, un singur lucru. Așa cum ați putut observa, un proiect legislativ bun pentru societatea noastră nu are culoare politică, poate fi semnat de parlamentari care aparțin diferitelor partide din... de pe eșichierul politic, iar votul trebuie să fie, în special, cu gândul la cei care suferă și, din păcate, în ultima perioadă, în România sunt din ce în ce mai multe astfel de cazuri. Să nu ne facem că nu le observăm!
Vă mulțumesc mult.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.