Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·7 octombrie 2008
procedural · retrimis
Alexandru Athanasiu
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
Domnule președinte, vă mulțumesc.
Am ocazia, rapid, să am un punct de vedere, de această dată, identic cu al domnului senator Dan Cârlan.
Este evident că rațiunea unei asemenea formule trebuie să prevaleze, pentru simplul motiv pentru care repartizarea mandatelor se face pe partid. Este ca și cum în cazul unui vot de listă, din pozițiile câștigătoare, unul dintre candidați ar fi decedat și ar fi venit următorul de pe lista aceluiași partid.
Dau acest exemplu pentru a fi foarte simplu de înțeles de ce argumentul contrar celui formulat de Guvern, dar susținut, de această dată, de domnul senator Dan Cârlan este rațional, este util, este firesc.
Eu cred că prelungirea unei discuții despre mandatul de după moarte care poate să reactiveze o procedură electorală, dincolo de dimensiunea sinistră a lucrului, are o doză de umor negru pe care nu cred că dezbaterea parlamentară este cea mai idonee să-l ia în discuție.
Susțin cu toată convingerea, pentru raționalitatea soluției, punctul de vedere exprimat de colegul nostru Dan Cârlan.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.