Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·15 aprilie 2008
procedural · adoptat tacit
Doru Ioan Tărăcilă
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru 3
Discurs
Vă rog, punctul de vedere al Guvernului. Microfonul 9.
## **Domnul Ion Mircea Plângu** — _secretar de stat în cadrul Cancelariei Primului-Ministru_ **:**
## Domnule președinte,
## Doamnelor și domnilor senatori,
Guvernul nu susține adoptarea acestei inițiative legislative. Motivația de natură juridică de la art. 1 este aceea că aceste dispoziții încalcă reglementările constituționale, art. 88, pentru că mesajele pe care Președintele României le adresează Parlamentului constituie acte politice unilaterale ale acestuia, constând în aducerea la cunoștința parlamentarilor a opiniilor Președintelui României cu privire la principalele probleme politice ale națiunii. Primirea mesajului de către Camerele reunite ale Parlamentului reprezintă o modalitate de colaborare a celor două autorități alese prin vot
direct. Foarte important, în acest sens s-a pronunțat și Curtea Constituțională în Decizia nr. 87/1994.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.