Mulțumesc, domnule președinte de ședință. Doamnelor și domnilor,
O dezbatere privind prezentul și viitorul sportului în România, în prezența domnului ministru, este necesară și binevenită. Însă trebuie să ne asigurăm că la o astfel de dezbatere vom analiza cu adevărat sportul și vom căuta soluții la problemele cu care se confruntă.
Impresia mea este că astăzi *colegii de la USR12 sunt preocupați mai degrabă de probleme politice*
, în încercarea de a se legitima și manifesta ca partid de opoziție, și mai puțin de problemele structurale, pe care le consider prioritare.
Primul teren pe care jucăm, în calitatea noastră de deputați, este Comisia pentru tineret și sport. Trebuie să spun, cu regret, că am văzut prea puține inițiative, idei, proiecte construite în interesul sportului, din partea colegilor din USR.
Sigur că ne aflăm în cadrul unui demers legitim și îl tratez cu seriozitate. Voi ignora, așadar, strategia de a ataca un ministru folosind temele controversate și mă voi referi mai mult la problemele strategice* ale sportului românesc.
Noi considerăm că domnul ministru Novák trebuie să răspundă la acuzațiile care i se aduc în spațiul public, indiferent dacă vin din partea presei, a opoziției politice sau a unor federații sportive.
O dezbatere parlamentară are mai mult sens să se concentreze pe obiective strategice, care pot fi atinse prin legislație coerentă, politici guvernamentale hotărâte, susținerea din partea autorităților și a mediului privat.
În opinia noastră, obiectivele strategice pe care trebuie să le atingă sportul românesc sunt următoarele:
– Definirea sportului ca prioritate națională. Așa cum astăzi am conștientizat că problemele de mediu sunt esențiale pentru calitatea vieții și am plasat reforma verde în primele priorități, trebuie să înțelegem că sportul este esențial pentru sănătatea românilor.*Există o corelație între sportul de masă și cel de performanță, aspecte care nu pot fi disociate.*
– Salvarea sportului de performanță la nivelul echipelor și sporturilor individuale. Trebuie să stopăm declinul lipsei de performanță, un fenomen accentuat de mulți ani încoace.
– Continuarea îmbunătățirii bazei sportive. Ultimii ani au adus investiții importante în baza sportivă din România, dar trebuie să găsim soluții pentru a accelera investițiile, în condițiile în care avem la dispoziție cele mai mari fonduri europene din istorie.
– Identificarea unor noi surse de finanțare în sport. Astăzi, sportul de performanță moare, în România, fără sprijinul autorităților locale. Este nevoie de curajul de a găsi noi surse de finanțare, care pot fi identificate în zona pariurilor sportive, de exemplu.
– Parteneriatul cu mediul privat. Raritatea investitorilor privați în sport nu este o întâmplare. Avem nevoie de o legislație mai bună, care să încurajeze investițiile private.
Acestea consider că sunt temele de dezbatere la care ne angajăm în prezența ministrului, indiferent cum se numește acesta, care trebuie rezolvate.
Este nevoie de dezbateri fără agendă politică, în care să primeze interesul pentru atingerea acestor obiective.