Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·4 aprilie 2017
Declarații politice · respins
Traian Băsescu
Declarații politice prezentate de senatorii:
Discurs
Vă rog să mă scuzați... N-aș vrea... O să-l rog să facă treaba asta. Nu aș vrea să par unul care vine să vorbească degeaba, dar vreau să vă atenționez asupra unui lucru: la comisie au trecut foarte multe COM-uri până acum. Niciodată, niciodată Guvernul n-a putut veni. Și nu vorbesc de acest Guvern. Guvernul n-a putut veni în fața comisiilor cu un... n-aș spune un studiu, cu o analiză de impact a deciziilor pe care noi le luăm să aprobăm documentele venite de la Comisie. În acest domeniu, energie, eu aș fi foarte curios să știu cum stăm. Dacă intrăm pe o piață reglementată a Uniunii Europene, ce se întâmplă cu producția pe cărbune? Care sunt șansele noastre să vindem în această piață? Deci cred că în această săptămână, pe care, poate, ne-o dau ca răgaz comisia și plenul, măcar pe problema energiei, trebuie să vină Guvernul, specialiștii din Guvern, nu politicienii, că nu-i treaba lor – avem funcționari care stau acolo și învârt toate hârtiile –, să ne prezinte o analiză: care este efectul creării acestei piețe pentru România? Vom fi un exportator? Vom fi un importator?
Eu nu spun că asta trebuie să ne oprească să susținem integrarea sistemelor energetice, dar trebuie să ne conștientizeze ce va urma și ce avem de făcut pentru a rămâne un jucător important măcar în regiune, dacă nu pe piața Uniunii Europene.
Vă mulțumesc, domnule președinte. Vă mulțumesc, doamnă, pentru înțelegere.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.