Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·8 aprilie 2014
procedural · adoptat tacit
Mario Ovidiu Oprea
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru 20
Discurs
Vă rog să-mi permiteți să deschid ședința de astăzi, 8 aprilie.
Vă anunț că și-au înregistrat participarea la lucrări 128 de colegi din 171 și este deja înregistrat cvorumul legal.
Ședința plenului de astăzi este condusă de subsemnatul, delegat de președintele Senatului, asistat de domnii secretari Mario Ovidiu Oprea și Ion Simeon Purec.
Programul de lucru pentru astăzi: de la 9.00 la 10.30 au fost declarații politice; de la 10.30... 11.00... 11.10, de fapt, la 13.00 – lucrări în plenul Senatului; de la ora 15.00 – lucrări în comisiile permanente.
93 de voturi pentru, niciun vot împotrivă și 3 abțineri. Programul de lucru pentru astăzi a fost aprobat. Supun aprobării dumneavoastră programul de lucru al Senatului pentru perioada 14–19 aprilie 2014, care înseamnă:
– luni, 14 aprilie, programul obișnuit;
– marți, de asemenea, programul obișnuit, cu declarații, lucrări în plen și comisii permanente;
– miercuri și joi, lucrări în comisiile permanente;
– vineri și sâmbătă, activități în circumscripțiile electorale, în colegii, de fapt.
Sunt comentarii?
Nu sunt.
Supun aprobării dumneavoastră programul pentru săptămâna viitoare.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.