Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·31 octombrie 2018
Comemorativ · adoptat
Doina Elena Federovici
Păstrarea unui moment de reculegere în memoria victimelor din clubul Colectiv 14
Discurs
Vă rog să-mi permiteți să prezint și eu declarația politică de astăzi.
Bună dimineața din nou!
Stimate colege și stimați colegi,
Titlul declarației politice de astăzi pe care o voi prezenta: „Încep lucrările de reabilitare și consolidare a clădirii Teatrului «Mihai Eminescu» din Botoșani”.
## Distinși colegi,
Cel mai relevant criteriu pentru evaluarea performanței unei guvernări în ceea ce privește dezvoltarea este reprezentat de absorbția de fonduri europene structurale de investiții, adică banii obținuți în urma unor proiecte clare cum sunt modernizarea și reabilitarea de drumuri, clădiri, aducțiuni de apă și canal, construcția de școli și spitale, amenajări agricole, extinderea infrastructurii IT, investiții în mici afaceri care creează locuri de muncă, programe de formare profesională etc.
În calitate de parlamentar de Botoșani, sprijin Guvernul în toate proiectele prin care se pot aduce bani europeni pentru dezvoltarea fiecărei comunități locale din țară, în special în zonele care nu beneficiază de o infrastructură modernizată. Nu am acceptat niciodată și nici nu voi fi de acord vreodată cu acea practică a selecției proiectelor în funcție de culoarea politică a autorităților locale. Pentru mine banii europeni nu au culoare politică. Orice euro investit în dezvoltarea unei comunități este și un succes al Guvernului, al ministerului de resort și al Parlamentului, care promovează proiectele de lege. Deci, cu cât mai mulți bani, cu atât mai bine.
În acest sens, vă dau un exemplu local din județul pe care îl reprezint în Parlamentul României. La Botoșani săptămâna trecută a fost semnat un contract de peste 5 milioane de euro pentru finalizarea lucrărilor la clădirea Teatrului „Mihai Eminescu” din municipiul reședință de județ, un proiect foarte important pentru toți botoșănenii.
Teatrul „Mihai Eminescu” este un simbol și un reper cultural al județului Botoșani, fiind unul din cele mai vechi monumente istorice, clădire de patrimoniu din zona Moldovei. În anul 2016 obiectivul „Consolidarea și restaurarea Teatrului «Mihai Eminescu» din Botoșani” a fost declarat nefuncțional. Acest lucru s-a întâmplat din cauza faptului că la realizarea proiectului inițial, depus pentru finanțare europeană prin axa „Restaurarea și valorificarea patrimoniului cultural” de către primarul municipiului Botoșani din acea perioadă, Cătălin Flutur, nu au fost incluse și lucrări la partea de consolidare a fundației clădirii. Deficiențele grave de structură au fost descoperite în urma realizării unei expertize tehnice ulterioare, ceea ce a arătat că este pusă în pericol siguranța actorilor, dar și a spectatorilor. Astfel, lucrările s-au oprit și proiectul european nu a mai putut continua.
În acest moment, deși primarul liberal nu a fost în stare, după jumătate din al treilea mandat, să aloce fonduri pentru reabilitarea acestei clădiri, deși a avut resursele financiare în bugetul local, am reușit să deblocăm situația împreună cu Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Est. Așa cum spuneam, în urmă cu câteva zile a fost semnat un nou contract, cu o valoare de 5 milioane de euro, pentru continuarea lucrărilor de reabilitare și consolidare a clădirii Teatrului „Mihai Eminescu”, abandonată de câțiva ani.