Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·22 noiembrie 2010
procedural · respins
Dumitru Oprea
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
## Mulțumesc, domnule președinte.
Întrebarea este adresată domnului László Borbély, ministrul mediului și pădurilor.
Obiectul întrebării: Defrișarea pădurii de la Ciric, Iași. Domnule ministru,
Primăria Municipiului Iași a semnat contractul cu firma ce urmează să proiecteze și să execute lucrările pentru reabilitarea și modernizarea zonei de agrement Ciric, în cadrul proiectului finanțat prin Programul REGIO.
Punerea în practică a lucrărilor prevede defrișarea a aproximativ 6 hectare de pădure, cu intenția de reîmpădurire într-o altă zonă, unde a eșuat o acțiune similară prin Proiectul „România prinde rădăcini”.
La depunerea proiectului, Agenția pentru Protecția Mediului Iași a emis primăriei o notificare de tip B, adică fără acord de mediu pentru proiectul de reabilitare a Ciricului, iar până acum nu s-a depus nicio solicitare pentru avizul de mediu, fără de care proiectul nu poate începe.
Ca urmare, domnule ministru, vă rugăm să ne comunicați dacă ați primit vreo cerere pentru aviz de mediu în privința acestui proiect, precum și măsurile pe care le aveți în vedere pentru stoparea defrișării pădurii, știind că sunt necesari zeci de ani pentru a crește altă pădure în loc.
Solicităm răspuns în scris. Vă mulțumim.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.