Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·16 octombrie 2012
procedural · adoptat
Constantin Dascălu
Aprobarea ordinii de zi cu modificări
Discurs
Domnule președinte de ședință, Stimați colegi,
Îmi propusesem să nu mai iau cuvântul până la încheierea acestui mandat, dar ne aflăm în fața unei situații în care trebuie spuse lucrurilor pe nume.
Deci mi-a plăcut să spun adevărul, deși am pierdut de cele mai multe ori din această obișnuință a mea de a spune adevărul.
Deci Comisia pentru Supravegherea Asigurărilor... aș vrea să precizez de la început că nu sunt un susținător al actualului președinte, ci al modului în care se procedează în prezent privind analiza Comisiei pentru Supravegherea Asigurărilor. Această comisie supraveghează o piață de 1,7 miliarde de euro. Într-adevăr, constatăm o degradare a comportamentului societăților de asigurări. Sunt foarte mulți asigurați în România care nu-și primesc drepturile. Chiar noi avem în Parlament un coleg căruia i-a luat foc casa încă din luna aprilie și nici până în prezent, deși are asigurare facultativă..., îl pune pe colegul nostru să aducă el o dovadă de la poliție că nu și-a dat singur foc la casă. Niște aberații pe care le practică societățile de asigurări.
Și, într-adevăr, pe fond, o analiză a Comisiei trebuie făcută în modul cel mai serios și trebuie pusă ordine în piața asigurărilor din România.
Dar această degradare a situației nu s-a întâmplat de când actualul consiliu conduce Comisia.
Din contră, actualul consiliu care coordonează Comisia a început să pună ordine în lucruri. Sunt mulți profesioniști în consiliu și am văzut, atunci când s-au numit, din CV-urile dânșilor, de la toate partidele, că sunt foarte buni profesioniști.
Și actualul consiliu... părerea mea este că a început să facă ordine.
Problema de fond pe care o avem este faptul că, după părerea mea, aici este un post foarte bine plătit și, când se schimbă toate funcțiile în România, de ce să fie lăsat și acest post? Când s-au analizat în Comisia pentru buget, finanțe și bănci salariile și trebuia modificată legea la aceste comisii, am pus problema ca și reprezentanții – care în majoritate sunt numiți de partidele politice – din aceste consilii să fie salarizați la nivelul salarizării din România, pentru că un președinte de comisie, din acestea – avem patru comisii din acestea în subordinea Parlamentului –, încasează un miliard, un miliard și jumătate de lei vechi pe lună. Cam atâta este leafa. Vicepreședinții, vreo 800 milioane de lei pe lună. Deci într-un mandat de 4 ani de președinte încasează 50–60 de miliarde și controlează, prin consiliu, o piață extrem de importantă.
Deci există încă, în România, salariile acestea.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.