Raluca Surdu

Vă rog să vă îndreptați atenția asupra problemelor existente la nivel de administrare a relației existente între familie, copii și sistemul educațional. Trebuie să ținem seama mai ales de faptul că elevul și familia reprezintă o oglindă a realității sociale, prin expresia relațiilor dintre părinți și copiii lor. În permanență, familia ar trebui să reprezinte instituția care depozitează și contribuie permanent la asimilarea de către copil a valorilor prezente în societate. Așa cum se arată și în programul economic al PNL, lansat în această primăvară, performanțele școlare ale elevului, în special în perioada timpurie, sunt în strânsă dependență, în proporție de până la 85%, de familie și mediul în care trăiește copilul. În această realitate, instituția școlară (creșe, grădiniță, școală) trebuie să compenseze deficitul potențial creat de mediul de proveniență a copiilor – aceasta fiind una dintre caracteristicile esențiale ale sistemelor performante la evaluările internaționale. Dar acest sprijin este necesar a fi susținut, în unele cazuri, și de un minim efort financiar.

Din păcate, statul român nu a fost capabil până acum să ofere un ajutor adecvat, material sau informațional, acelor familii care au probleme în a gestiona situația financiară atunci când vine vorba despre nevoile educaționale ale propriilor copii. Moțiunea pe care noi, liberalii, o vom depune la Senatul României este menită a deschide discuțiile cu privire la un subiect foarte important, dar care este în permanență lăsat deoparte: creșterea alocațiilor pentru copii. Partidul Național Liberal a cerut deja dublarea tuturor alocațiilor, având în vedere că actuala alocație, în cuantum de 42 de lei, nu a fost majorată de șase ani, deși prețurile au crescut cu 20%. Peste tot în Europa copiii beneficiază de cuantumuri semnificativ mai mari ale alocațiilor, prin aceste demersuri îmbunătățindu-și politicile demografice.

Pe lângă această majorare, mai considerăm că asigurarea treptată a accesului universal și obligatoriu la educația timpurie pentru ultimii doi ani de învățământ preșcolar (4–6 ani) este absolut necesară. Succesul unui astfel de proiect poate fi asigurat prin realizarea unui sistem de evidență a participării la sistemul de educație timpurie a copiilor și relația acestui nivel de educație cu statusul familiei, în scopul proiectării unor politici publice adecvate referitoare la accesul la educație; unificarea responsabilităților instituționale privind gestionarea educației timpurii, prin preluarea în cadrul unei structuri unice a problematicii creșelor și grădinițelor – atestare, verificare, control; pentru educația antepreșcolară (0–3 ani) se impune mutarea accentului de la îngrijire la educație și dezvoltare.

Nu în ultimul rând, să nu uităm de condițiile în care copiii noștri își încep drumul în sistemul educațional. Drept urmare, considerăm obligatorie îmbunătățirea infrastructurii: creșterea numărului de creșe și grădinițe și stimularea, prin mijloace fiscale și nonfiscale, a investițiilor private în educația timpurie; creșterea numărului de educatori cu specializare atestată, mai ales pentru nivelul antepreșcolar de educație, unde deficitul este major; crearea unor programe-suport pentru părinți, care vor putea participa la educarea propriilor copii.