Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·1 februarie 2012
other · adoptat
Vasile Blaga
Deschiderea sesiunii ordinare de către președintele Senatului, domnul senator Vasile Blaga
Discurs
Vă rog să vă ocupați locurile.
Domnule senator Mihăilescu, vă rog să vă ocupați locul. Biroul permanent vă propune programul pentru următoarele zile, pentru perioada 2–5 februarie 2012.
Joi, 2 februarie 2012, lucrări în comisiile permanente.
Vineri, sâmbătă și duminică, activități în circumscripțiile electorale.
Vă rog să votăm.
Cu 49 de voturi pentru, niciun vot împotrivă și nicio abținere, programul de lucru al Senatului pentru perioada 2–5 februarie 2012 a fost aprobat.
Pentru săptămâna viitoare, vă propunem următorul program de lucru:
Luni, 6 februarie 2012, între orele 9.00 și 11.00, activități în comisii parlamentare, la ora 14.00 ședința Biroului permanent, la ora 15.00 lucrări în grupurile parlamentare, între orele 15.30 și 19.30 lucrări în plenul Senatului după cum urmează:
– 15.30 – 16.00, declarații politice; – 16.00 – 17.00, dezbaterea inițiativelor legislative înscrise în ordinea de zi;
– 17.00 – 18.00, voturi finale;
– 18.00 – 19.30, întrebări, interpelări și răspunsuri.
Marți, 7 februarie 2012, miercuri, 8 februarie 2012, și joi, 9 februarie 2012, lucrări în comisii.
Vineri, 10 februarie 2012, sâmbătă, 11 februarie 2012, și duminică, 12 februarie 2012, activități în circumscripțiile electorale.
Observații?
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.