Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·14 septembrie 2002
procedural · respins
Doru Ioan Tãrãcilã
Discurs
## Vã rog sã vã pronunþaþi prin vot.
Cu 101 voturi pentru, unul contra ºi 3 abþineri, plenul Senatului ia act de solicitarea fãcutã de domnul senator Dan Constantinescu, în numele iniþiatorilor, în sensul retragerii propunerii legislative privind piaþa valorilor mobiliare, întrucât problemele care erau vizate prin aceastã propunere legislativã au fost rezolvate prin alte proiecte de lege. La punctul 8 în ordinea de zi avem înscrisã Legea privind vânzarea spaþiilor comerciale, proprietate privatã a statului, aflate în administrarea consiliilor judeþene sau a consiliilor locale, precum ºi a celor aflate în patrimoniul regiilor autonome de interes local Ñ reexaminare.
Raportor: Comisia juridicã, de numiri, disciplinã, imunitãþi ºi validãri, domnul senator Predescu, sunteþi prezent.
Vã rog, domnule secretar de stat, aveþi cuvântul!
## **Domnul Teodor Bobiº Ñ** _secretar de stat în Ministerul pentru Relaþia cu Parlamentul_ **:**
## Vã mulþumesc, domnule preºedinte.
## Doamnelor ºi domnilor senatori,
Am examinat cu multã atenþie Decizia Curþii Constituþionale nr. 192/26 iunie 2002 prin care se declarã neconstituþionalã o micã parte din dispoziþiile art. 5 alin. 4 din Legea privind vânzarea spaþiilor comerciale, proprietatea privatã a statului, ºi a celor de prestãri servicii, aflate în administrarea consiliilor judeþene ºi a consiliilor locale, precum ºi a celor aflate în patrimoniul regiilor autonome de interes local. Considerãm cã propunerea de a se elimina din text partea referitoare la aprobarea de cãtre primari a vânzãrii spaþiilor este corectã ºi, ca atare, vã rugãm sã fiþi de acord cu decizia de reexaminare. Vã mulþumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.