Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·18 septembrie 2012
Informare · Trimis la votul final
Eugen Nicolicea
Discurs
Vă mulțumesc.
Dau cuvântul reprezentantului Guvernului.
## **Domnul Gheorghe Albu** _– secretar de stat_
_în Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale_ **:**
## Domnule președinte,
În cazul acestei propuneri legislative nu se poate vorbi de ajutoare restante, atât timp cât, în fapt, la direcțiile pentru agricultură și dezvoltare rurală, în anul 2009, nu au fost depuse solicitări de către potențialii beneficiari ai subvențiilor.
Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale ar fi putut efectua aceste plăți dacă aceste dosare s-ar fi depus în termen.
De altfel, pentru anul de comercializare 2009–2010 nu se mai pot acorda forme de sprijin, deoarece s-ar încălca angajamentele asumate de România față de Uniunea Europeană, știind faptul că această schemă de sprijin a fost compatibilă doar pentru anii 2007, 2008 și 2009.
În plus, instituirea unei reglementări pentru trecut pune în discuție constituționalitatea acesteia din punctul de vedere al principiului neretroactivității, consacrat prin prevederile art. 15 alin. (2) din Constituția României.
Ca atare, Guvernul României nu susține propunerea legislativă.
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.