Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·4 octombrie 2016
Dezbatere proiect de lege · respins
Alexandru Cordoș
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte.
Interpelarea este adresată domnului Dacian Cioloș, prim-ministru al Guvernului României, și doamnei Cristiana Pașca-Palmer, ministrul mediului, apelor și pădurilor.
Obiectul interpelării: „Situația siturilor contaminate istoric”. Stimate domnule prim-ministru,
Stimată doamnă ministru,
În nenumărate rânduri am atras atenția asupra pericolului de contaminare pentru populație reprezentat de siturile poluate istoric ale fostelor întreprinderi din țară, inclusiv din municipiul Turda (fosta uzină chimică).
Rezultatele analizelor efectuate în aer, precum și pe probe din solul și clădirea unde se efectua electroliza cu mercur au evidențiat o concentrație de mercur cu mult peste nivelul maxim admisibil.
Deși am solicitat constituirea unei comisii mixte a Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor și a altor autorități cu competențe în acest domeniu pentru analizarea acestor situații la fața locului, acest lucru nu s-a întâmplat.
Stimate domnule prim-ministru,
Stimată doamnă ministru,
Având în vedere faptul că siguranța și sănătatea cetățenilor sunt permanent afectate, vă rog să-mi precizați care este punctul de vedere al Guvernului cu privire la această situație.
Solicit răspuns în scris.
Vă mulțumesc.
Dacă îmi permiteți și întrebarea, foarte scurt.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.