Claudiu-Richard Târziu

Mulțumesc, doamna președinte.

E normal să dăm ajutoare de stat sectoarelor energetice, mă rog, sectoarelor care consumă energie foarte multă și care sunt necompetitive din cauza costului certificatelor verzi pentru emisiile de carbon. Problema este că aceste costuri sunt cauzate de o politică eronată la nivelul Uniunii Europene privind schimbările climatice.

În numele combaterii încălzirii globale, s-au creat: schema de tranzacționare a emisiilor, Green Dealul, Pactul verde, și o serie de politici energetice și scheme de compensare cu efect nefast.

Green Dealul este cel mai mare program de planificare economică din istorie, dar și el, și celelalte sunt motivate de postulatele ideologice ale mișcării ecologiste radicale. Schimbările climatice sunt un pretext de a interveni brutal în economiile statelor membre. În numele urgenței climatice, al tranziției energetice, ecologice și al decarbonizării se impun politici de dezindustrializare, distrugere a capacității industriale, cu alte cuvinte, și energetice, creșterea dependenței de importuri, taxe „verzi” – cu ghilimelele de rigoare – și curbe de sacrificiu care se succed una după alta. Rezultatul? Facturi uriașe, demolare socială, șomaj, scăderea nivelului de trai.

Ecoradicalismul e o religie, are propriile dogme, idoli – ca mediul –, divinități – Mama Pământ –, preoți, secte, erezii și doctrine.* Îndoctrinarea se face prin frică, panică, alarmare asupra unei catastrofe sau a unor catastrofe iminente. În schimb, e culpabilizat omul de rând, care, nu-i așa?, trebuie să strângă cureaua, din nou și din nou.

Verde, albastră ori durabilă, agenda e totalitară, impusă din afară și de sus în jos