Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·7 martie 2018
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Alina Ștefania Gorghiu
Discurs
Vai, vă mulțumesc, domnule președinte, pentru traseul pe care m-ați pus să-l fac în plenul Senatului!
Le susțin inițiativa celor doi colegi din Camera Deputaților, și anume Ioan Bălan, de la Suceava, Florin Roman, de la Alba. Alături de ei am semnat foarte mulți colegi din Senat și din Camera Deputaților, iar proiectul e unul important și le mulțumesc celor care au înțeles că inițiativa este una benefică. Practic, sunt colegi din toate partidele reprezentate în Parlament.
Ce introduce? Aplicarea, practic, a contravențiilor, de astăzi înainte, se va face doar de către polițiștii rutieri, obligați să poarte înscrisuri și însemne distinctive. Constatarea acestor contravenții pentru depășirea vitezei în trafic se va face exclusiv cu dispozitive omologate, iar dispozitivele de măsurare a vitezei se instalează doar pe vehicule cu semne distinctive ale Poliției Rutiere. În cazul în care – și există și această posibilitate – se folosesc dispozitive mobile, acestea nu se vor folosi la o distanță mai mare de 10 metri de autovehiculul cu însemne distinctive. Practic, ce facem?
Scoatem radarele din tufiș, cum spune multă lume din presă, și le așezăm la vedere. Este o prevedere care face apel la prevenție, și nu la sancțiune.
Este o lege care, cred eu, va diminua foarte mult contravențiile pe care le poate sesiza Poliția Rutieră în trafic. Vă mulțumesc, domnule președinte.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.