Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·25 aprilie 2017
Declarații politice · respins
Călin Vasile Andrei Matei
Discurs
„Valorile democrației, respectarea legii supreme a României”
Democrația este înțeleasă ca putere a poporului ce poate fi executată direct sau indirect. În epoca modernă s-a impus democrația reprezentativă, în cadrul căreia exercitarea puterii se face de către reprezentanți aleși. Prima democrație cunoscută în lume a fost în orașul-stat Atena. Principala instituție era Adunarea, compusă din aproximativ 5.000 de cetățeni (bărbați maturi). Deciziile de interes public și sentințele de judecată se luau prin vot majoritar, iar judecățile erau efectuate de un juriu care cuprindea 501 membri.
Constituția este legea fundamentală a unui stat, în care sunt consemnate principiile de bază ale organizării lui, drepturile și îndatoririle fundamentale ale cetățenilor.
Legea fundamentală a unui stat reprezintă o componentă esențială a oricărui regim politic. Componentele sistemului politic interacționează, dar atribuțiile fiecăreia și regimul politic sunt cuprinse în legea fundamentală a statului. Modificările importante din societatea românească determină de fiecare dată elaborarea unei noi constituții, care să legitimeze noul regim. De exemplu, revenirea la un regim democratic după 1989 a impus necesitatea elaborării unei noi constituții. Adoptată în 1991 de către Adunarea Constituantă, aceasta a fost revizuită în 2003, fiind important modul în care Constituția este pusă în practică și respectată, spre a asigura dezvoltarea unei societăți democratice.
Ceea ce vreau sa subliniez, stimați colegi, este faptul că nicio societate democratică nu funcționează fără a avea respect față de legea fundamentală a acestuia, iar unul din fundamentele dezvoltării societății este respectul față de valorile acesteia, acele valori pe baza cărora s-a construit societatea. Respectul față de lege este unul din elementele de bază ale existenței unei asemenea formațiuni cum este statul.
Suntem azi, aici, reprezentanți ai Parlamentului României, iar Constituția României spune foarte clar că Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român și unica autoritate legiuitoare a țării.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.