Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·1 octombrie 2014
procedural · adoptat
Ákos Daniel Mora
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
Varianta scurtă, am înțeles.
Mulțumesc, domnule președinte.
E o hotărâre... adică e o ordonanță de urgență care pare generoasă, care vine în sprijinul celor nevoiași, vine în sprijinul celor care au venituri mici, atât din salarii, cât și din pensii, dar, din punctul meu de vedere, se pun două întrebări la care ar trebui să găsim răspunsul cât de curând, pentru că nu că nu aș fi de acord cu această ordonanță, în schimb, aș vrea să fim foarte pragmatici și aplicați, ca să și producă efecte:
1. Care este garanția că acele deduceri care se vor acorda persoanelor aflate în dificultate în plata ratelor, acele rezerve pe care le creezi în bugetul zilnic al veniturilor pe care le ai din salarii sau din pensii vor merge în sensul în care ar trebui, și anume plata acelor dobânzi și rate la bancă?
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.