Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·22 iunie 2002
other · informare
Florin Georgescu
Discurs
Venea domnul Viorel Cataramã ºi fãcea o lege la Comisia economicã a Senatului cum îi dicta grupul lui de firme ºi al prietenilor din aripa mai de dreapta a P.N.L.-ului. Dupã aceea, Guvernul a aflat de ea din ziare. O vota Parlamentul, se ducea ministrul finanþelor sau secretarul de stat, nu-l asculta nimeni în Senat, Camera Deputaþilor, vota pe bandã, la fel, ºi dupã aceea venea F.M.I.-ul ºi vã spunea: ”Este inconsistentã cu prevederea 1, 2, 3 din Memorandum ºi o anulaþiÒ. Aºa aþi destabilizat mediul de afaceri, aºa aþi discreditat atracþia investitorilor strãini pentru climatul de afaceri românesc. Aduceþi-vã aminte de Ordonanþa nr. 92 din decembrie 1997 privind investiþiile directe, care a fost anulatã dupã trei luni de zile, în primãvara lui 1998. ªi sunt multe alte exemple de ordonanþe la ordonanþe, la ordonanþe, tocmai datoritã acestor inconsistenþe ºi necorelãri între Legislativ ºi Executiv.
Legea nu vrea decât sã stabileascã un cadru coerent de colaborare între cele trei, în cazul de faþã, cele douã Puteri în stat, Legislativ ºi Executiv, respectiv sã ne încadrãm în resursele de care dispunem, iar dumneavoastrã puteþi sã veniþi în sprijinul judeþelor pe care le reprezentaþi, în sprijinul unor grupuri sociale pe care vreþi sã le sprijiniþi într-un anumit fel, arãtând sursele financiare pentru acele acþiuni ºi spunând clar: ”Da, vrem sã dãm lemne gratuite în Munþii Apuseni, tãind banii de la sãnãtateÒ ºi spuneþi foarte clar lucrul acesta. Pentru cã nu puteþi sã vã aveþi bine cu toatã lumea, trebuie sã vã supãraþi cu cineva când propuneþi niºte cheltuieli în plus! Ori cu unii la care le puneþi impozite mai mari, ori cu unii la care le tãiaþi cheltuielile, dar dumneavoastrã vreþi sã vã aveþi bine cu toatã lumea, sã spuneþi: ”Uite, eu am propus o lege, sã se dea de mâine 15 metri gratuiþi de lemn la toatã populaþiaÒ. De unde luãm lemnul acela? Acela aparþine unei regii, unui minister. Deci, v-aº ruga sã fim coerenþi în ceea ce exprimãm, nu este o îngrãdire a dreptului de exprimare parlamentarã, ci o profesionalizare, dacã vreþi, a acestui drept, o intrare ºi racordare în principiile ºi standardele Uniunii Europene, iar dacã sunt unele mici amendamente, propuneri care pot fi luate în considerare, ºi suntem deschiºi dialogului în continuare, acestea vor fi rezolvate la Senat ºi apoi în procesul de mediere.
Vã mulþumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.