Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·18 februarie 2009
other
Dan Mihai Marian
Discurs
...venite din județul Vaslui, sunt foarte bucuros că, în acest moment, în sală se află un deputat al Partidului Social Democrat, pe care-l salut, domnul deputat Victor Cristea, și sunt convins că măcar dumnealui va susține interesul comun al locuitorilor din județul Vaslui.
Am luat cuvântul pentru a susține amendamentul de la poziția 792, este vorba despre Anexa nr. 3/15/02 – Ministerul Dezvoltării Regionale și Locuinței.
Prin acest amendament se propune alocarea sumei de 200 mii lei pentru proiectul „Reparații, întreținere, reprofilare drumuri sătești, drumuri comunale, drumuri de exploatare din comuna Bălteni, județul Vaslui”.
Vreau să precizez faptul – pentru toți colegii prezenți la această ședință – că există sursă de finanțare în sumă de 350,420 mii lei, la Capitolul 5001, grupa 51, Titlul VI – „Transferuri între unități ale administrației publice”, art. 02 alin. 03.
Este vorba despre „Subprogramul privind pietruirea, reabilitarea, modernizarea și asfaltarea drumurilor de interes local”.
Sigur că interesul nostru este să sprijin nevoile comunităților locale, interesul nostru este să dezvoltăm România, să o modernizăm, să dezvoltăm satul românesc, dar se pare că doar parlamentarii PNL susțin acest interes general și comun al românilor.
Poate că prin votul dat la acest amendament mă veți contrazice – și mă refer la parlamentarii din Partidul Social Democrat și Partidul Democrat Liberal. Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.