Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·20 decembrie 2018
procedural · adoptat
Șerban Nicolae
Discuții procedurale în legătură cu suplimentarea ordinii de zi
Discurs
Vi s-a părut că este o mostră de aroganță ca doamna prim-ministru să spună la Bruxelles: „N-am venit să dau socoteală.” Probabil, din cauza faptului că n-aveți nicio legătură, majoritatea semnatarilor moțiunii, cu aderarea României la Uniunea Europeană și la NATO – dar acum vorbim doar de Uniunea Europeană –, n-ați avut niciun merit, habar n-aveți cum s-au desfășurat negocierile, la ce s-a angajat România atunci, aveți impresia că Bruxelles-ul e un fel de Înalta Poartă și că important este – cum spunea tot un fost Președinte al României – să fie licuriciul mare. Nu, suntem parte a Uniunii Europene. E ca și cum ai spune că președintele consiliului județean, nu știu, de la Satu Mare, vine la București ca să ceară.
Suntem parte a Uniunii Europene și suntem și noi o țară la fel de europeană. Nu există relații între România și Uniunea Europeană, ca și cum ai spune că există relații între județul Argeș și România sau între landul Bavaria și Germania.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.