Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·8 noiembrie 2011
Declarații politice · adoptat tacit
Lucia Ana Varga
Discurs
„Viețile femeilor din România, în pericol!”
Potrivit unui studiu realizat la Universitatea din Manchester, numărul tinerelor care dezvoltă cancer de col uterin a crescut cu 40 de procente, acest lucru fiind extrem de îngrijorător.
Concluzia este clară: femeile din România au nevoie absolută de programele de prevenție, așa cum ar fi cele pentru screeningul pentru cancerul de col uterin și cancerul de sân. Acest fapt este confirmat de realitatea cotidiană, dar și de statisticile oficiale care arată că aceste boli afectează o mare parte din populația feminină a țării.
Femeile sunt una dintre categoriile cele mai afectate de criza economică, de multe ori acestea negăsind resursele necesare pentru investigații vremelnice și ajungând astfel să se confrunte de multe ori cu situații medicale limită care, de altfel, printr-un program de prevenire și sesizare din timp, ar putea avea o rezolvare fericită. Cancerul de col uterin sau cancerul de sân sunt boli care lovesc o mare parte a femeilor din România, de multe ori acestea fiind depistate mult prea târziu și cu urmări tragice pentru paciente.
De altfel, chiar în campania de informare a Centrului Național de Informare pentru Prevenirea Cancerului de Col Uterin se precizează că „80% dintre femei se vor infecta cu HPV de-a lungul vieții, iar 50% dintre acestea cu tulpini care ar putea produce cancer de col uterin.” De asemenea, în România se înregistrează anual 3.000 de cazuri noi și un total de 40.000 de femei care au diagnosticul de cancer de col uterin.
La fel de dramatică este situația femeilor care se află în luptă cu cancerul de sân, afecțiune care, în viziunea multora, a atins proporțiile unei epidemii. În România sunt aproximativ 6.000 de cazuri noi de cancer la sân diagnosticate în decursul unui an.
În aceste condiții, consider că testele de screening pentru aceste două afecțiuni sunt deosebit de importante, pentru că ele pot salva viețile a milioane de femei. Aceste teste fac posibil ca identificarea cancerului să fie făcută înainte de apariția simptomelor, într-un stadiu precoce, iar când celulele tumorale sunt detectate precoce, cancerul este mai ușor de tratat.
Acesta este motivul pentru care, în calitate de parlamentar, am solicitat ministrului sănătății în repetate rânduri să aloce fondurile corespunzătoare pentru funcționarea programelor de screening pentru depistarea cancerului de col uterin și a cancerului de sân, mai ales în contextul sosirii bugetului de stat pentru anul 2012 în Parlament, la acest final de an.
De asemenea, prin prezenta declarație politică cer sprijinul tuturor colegilor parlamentari pentru ca aceste finanțări să fie prevăzute, salvarea vieții femeilor din România putând schimba destinul a milioane de familii. Prezentul demers nu este condiționat de vreo culoare politică sau de apartenența la vreo ideologie, ci este unul care face apel la solidaritate și responsabilitate.