Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·5 aprilie 2023
Declarații politice · adoptat
Lilian Scripnic
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 2 · justificare calificată binele comun · propunere alternativă
- Voce
- —
Discurs
„Visul electrificării forțate a industriei auto în Europa a luat sfârșit”
În luna iunie a anului trecut, miniștrii mediului din statele Uniunii Europene reuniți la Luxemburg, au decis că, din anul 2035, autoturismele noi vândute pe piața europeană vor fi doar electrice.
Decizia a fost anunțată într-un mod _en fanfare_ , fiind salutată atât de presă, cât și de decidenții UE. România, ca
de foarte multe ori, prin liderii ei politici, a salutat momentul fără să evalueze dacă această decizie aduce sau nu un impact negativ propriei țări.
Doar că decizia a fost întoarsă la presiunile Germaniei, țară care găzduiește cei mai mari producători auto ai Europei. Țară care a fost obligată să țină cont de părerile companiilor germane. Astfel, Comisia Europeană a votat ca interzicerea vânzării cu motoare termice din 2035 în UE să nu mai intre în vigoare.
O astfel de hotărâre era oarecum așteptată și nu este deloc surprinzătoare, având în vedere costurile foarte mari de producție a autovehiculelor full electrice.
Partea tehnică și mecanică a acestor autovehicule este foarte sensibilă și implică costuri foarte mari în cazul unor defecțiuni apărute la bateriile mașinilor sau în cazul unor accidente.
De asemenea, nici impactul ecologic nu ar fi fost cel așteptat. De ce?
Alimentarea bateriilor generează poluare și emisii de CO2. Atunci când energia pentru alimentarea acestor baterii electrice nu provine de la panouri solare, turbine eoliene sau chiar de la surse de energie nucleare/hidroelectrice, emisiile de CO2 rezultate sunt mult mai mari.* Dacă energia electrică folosită pentru încărcarea mașinilor provine din arderea combustibililor fosili, nu contează dacă mașinile electrice nu poluează în timp ce sunt conduse, deoarece acele emisii au fost deja eliberate în atmosferă printr-o centrală electrică. Acea centrală este responsabilă pentru furnizarea energiei către stațiile de încărcare speciale.