Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·16 noiembrie 2022
Declarații politice · respins
Giureci-Slobodan Ghera
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 0 · fără justificare niciuna · poziţional
- Voce
- —
Discurs
„Vizita oficială în România a ES Gordan Jandroković, președintele Parlamentului Republicii Croația, 8–9 noiembrie 2022”
Vizita președintelui Parlamentului Republicii Croația în România, pe 8 noiembrie 2022, a marcat un moment important12, când, iată, anul acesta, s-au împlinit 30 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice (29 august 1992), 30 de ani de relații bilaterale excelente și de cooperare, solidaritate și respect reciproc, la toate nivelurile, între România și Republica Croația.
Vizita a debutat cu o serie de întrevederi în Parlamentul României, unde președintele Saborului croat s-a întâlnit cu ES domnul Ion-Marcel Ciolacu, președintele Camerei Deputaților, ținând cu această ocazie și un discurs de la tribuna Camerei Deputaților, în cadrul ședinței de plen, cu ES doamna Alina-Ștefania Gorghiu, vicepreședinte cu atribuții de președinte al Senatului, cu vicepreședintele Camerei Deputaților, domnul Vasile-Daniel Suciu, și ES domnul Nicolae Ciucă, prim-ministrul României.
La aceste întâlniri s-au discutat mai multe teme de interes comun, împărtășindu-se viziuni similare asupra principalelor teme din cadrul UE și al NATO, aderarea României la OCDE și spațiul Schengen, precum și din plan regional și internațional, ceea ce reflectă, în consecință, o bază excelentă pentru dialogul politic și o foarte bună cooperare între cele două state membre ale UE.
A doua zi, pe data de 9 noiembrie 2022, președintele Parlamentului Republicii Croația, Gordan Jandroković, alături de membrii din delegația sa, domnul deputat Andro Krstulović Opara, doamna deputat Ivana Posavec Krivec și Tomislav Šimičević, șeful Cabinetului președintelui Parlamentului croat, etc., au fost întâmpinați în amfiteatrul sediului central al UCR de președintele și deputatul Uniunii Croaților din România, Ghera Giureci-Slobodan, de prefectul județului Caraș-Severin, Dragomir Ion, de vicepreședintele CJCS, Caius Isac, primarii comunelor, preoții, conducerea uniunii și oficialitățile locale, vizitând cu acel prilej și Muzeul UCR din localitatea Carașova și comunitatea croată din Clocotici și Lupac.