Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·17 februarie 2009
other · respins
Petru Călian
Discurs
## **Domnul Petru Călian:**
Vă mulțumesc. Domnilor președinți, Domnule prim-ministru, Domnilor miniștri, Stimați colegi,
Doresc pentru început să reamintesc domnului deputat Tăriceanu faptul că nu mai suntem în campanie electorală. Dacă Domnia Sa își începe astăzi în mod oficial campania electorală pentru a avea continuitate la șefia Partidului Național Liberal, îi spun de pe acum faptul că acolo va intra în recesiune. Nu va mai prinde acest post niciodată. De ce? Pentru că tot ceea ce a spus dânsul sunt, până la urmă, cel puțin exagerări.
Concret: anul trecut, Legea bugetului de stat și Legea bugetului asigurărilor sociale s-au dezbătut în comisie tot în două zile, nicidecum într-o perioadă mai îndelungată.
Mai mult de atât, se știa încă de la început faptul că deficitul bugetar prevăzut atunci de circa 2,8% nu era unul normal, era unul artificial, deoarece Călin PopescuTăriceanu, pentru a reuși să treacă de Parlamentul României bugetul de stat și bugetul asigurărilor sociale, a încheiat un troc politic, astfel încât a alocat o mulțime de bani fără să aibă acoperire, însă forțând într-un mod excesiv deficitul bugetar, fapt care ne-a adus astăzi, așa cum spuneau antevorbitorii mei, la un deficit excesiv, evidențiat și în Comisia Europeană.
Sigur că întreba domnul prim-ministru unde se regăsește deficitul bugetar. Este foarte simplu: se regăsește în mulțimea de facturi pe care nu le-ați achitat anul trecut, pentru că ați intrat într-o criză a lichidităților. Este un lucru cert și vă rog să-l recunoașteți.
Este grav faptul că, încă de pe atunci, ați avut în vedere și erați conștienți de faptul că deficitul de 2,8% va fi depășit cu siguranță, însă, pentru a rămâne agățați la guvernare atunci, ați încheiat acest troc la care am făcut referire.
Din aceste motive, să vă fie rușine, domnule Tăriceanu, și cred eu că era mai bine pentru toți românii ca atunci dumneavoastră să vă fi dat demisia, pentru că nu erați în măsură decât în baza trocului politic să vă treceți bugetul pe anul 2008.
Rectificări bugetare au fost și pe parcursul anului trecut, chiar foarte multe, și vreau să mai evidențiez faptul că 12 legi în vigoare, publicate în Monitorul Oficial, nu au fost puse în aplicare niciodată pentru că nu au avut prevederi bugetare.
Vă mulțumesc. Nu are rost să insist și să intru în detalii legate de bugetul pe anul 2009 pentru că, într-adevăr, este un buget realist, este un buget adaptat la condițiile financiare și economice de la nivel european și mondial, însă trebuie ca, uniți, să trecem peste această perioadă grea.
Dacă iluștrii liberali aveau capacitatea și energia să vină și să îmbunătățească actualul proiect de buget, care va fi votat cu siguranță, aveau posibilitatea să o facă în comisie. În comisie s-au grăbit, a tăcut chitic fiecare, nu au avut argumente și nu au venit cu niciun fel de soluții. Păi, de ce nu ați făcut-o atunci? O faceți astăzi, pentru ca întreaga țară să vă aplaude. Nu este corect, pentru că măsurile trebuia să le trimiteți în scris, la comisie, și atunci aveam o bază de discuție.