Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·20 mai 2009
procedural · respins
Gabriel Berca
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
Voi fi la fel de scurt ca și colegul meu. Stimați colegi,
Să știți că, în general, minciunile repetate nu devin niciodată adevăruri, apropo de activitatea Departamentului de Control al Guvernului de anul trecut. Vă rog să cereți informații oamenilor care lucrează acolo de foarte mulți ani și care acum nu mai au această posibilitate.
Sunt plăcut surprins că Guvernul Boc a luat o decizie pe care și eu am susținut-o la un moment dat, dar nu am reușit să o impun, cu privire la politizarea unor funcții și funcția de ministru pe care trebuie să o aibă cu adevărat secretarul general al Guvernului, pentru că este membru cu drepturi depline al Guvernului. Însă, am o rugăminte la dumneavoastră, domnule secretar de stat, vă rog să eliminați acea frază, mă rog, acel paragraf cu „angajamentul de loialitate”, pentru că, nu știu, parcă ne ducem undeva... în istorie, în alte epoci, și cred că, totuși, discutăm de administrația publică românească a anului 2009. Nu cred că avem nevoie de angajamente de loialitate față de nimeni în această țară membră a Uniunii Europene, avem nevoie de profesioniști și de profesionalism.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.