Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·28 iunie 2016
Dezbatere proiect de lege
Georgică Severin
Discurs
Voi încerca, domnule președinte de ședință.
Nu insist acum pe detaliile istorice. Eu constat – și sunt și eu de meserie, ca și dumneavoastră, istoric –, domnule senator Hașotti, un lucru: că, în momentul de față, dacă este necesar, momentul în care se publică o lege în Monitorul Oficial devine momentul când trebuie sărbătorită, și nu momentul festiv, când o Cameră, _recte_ Senatul, a votat și a decis.
Mă gândesc, poate multe din documente se publică la o săptămână, două. Putem să discutăm cât dorim de faptul că am putea să vorbim de problema calendar gregorian, calendar iulian și, atunci, toate datele astea s-ar duce în cu totul altă zonă.
Nu, problema este mult mai simplă, stimați colegi. Problema este că, prin Legea nr. 103/2015, nu se menționează în niciun fel Ziua independenței României. O avem în expunerea de motive, dar, scuzați-mă, cetățenii României și instituțiile statului au textul de lege și nu au motivarea.
În aceste condiții, faptul că România este poate singura țară europeană care nu-și marchează în niciun fel ziua independenței – care cu..., o spun cu sentiment de mândrie națională, mi se pare cel puțin la fel de importantă ca oricare zi de unire cu ce provincie doriți dumneavoastră – trebuie îndreptat. Vrem să o punem pe 10 mai, să ducem în zona regalității?! Dacă doriți dumneavoastră, nu mai contează, oricum au apărut instituții gen Custodele Coroanei, Legea Salică a dispărut... Nu e treaba mea și nu mă interesează! Dacă dorim, nu aveți decât să faceți asta, dar propunerea este ca românii să aibă o zi a independenței, că poate de aia n-o să mai fim călcați în picioare, de aia îi lăsăm pe toți să facă ce vor în țara noastră.
Haideți să marcăm Ziua independenței, poate ne trezim să fim independenți!
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.