Domnule președinte de ședință, Doamnelor și domnilor senatori,
Am fost invitat în cadrul procedurilor pe care dumneavoastră, domnule președinte de ședință, le-ați menționat și care se desfășoară în cadrul Senatului României să am astăzi o intervenție în legătură, în esență, cu modul în care au fost organizate, modul în care s-au desfășurat alegerile prezidențiale din 2 noiembrie, în esență, 2 noiembrie 2014, în străinătate, evenimente care, la acel moment și ulterior, au generat foarte multă emoție, au generat dezbateri publice, nu o dată în contradictoriu, au generat acuzații și, în ultimă instanță, un dosar penal, inițial _in rem_ și ulterior cu acuzații la adresa celui care vă vorbește, pentru, în esență, suspiciuni sau indicii așa-zis rezonabile privind, în esență, încălcarea sau îndeplinire de o manieră defectuoasă a atribuțiunilor de serviciu.
Am avut o primă intervenție în cadrul Comisiei juridice, în fața doamnelor și domnilor senatori, după ce atât Domniile Lor, cât și eu am avut acces, cu întârziere, cred, de două săptămâni față de reprezentanții mass-mediei, care au primit,
ca de obicei, aș spune, în acești ani, direct de la sursa Parchet referatul procurorilor, ceea ce, în mod evident, nu este în regulă. Dar am avut și eu acces, cu întârziere, alături de membrii Comisiei juridice, la dosarele respective. Am avut o dezbatere la acel moment și mi-am expus o serie de argumente.
Am spus atunci și o spun și acum de la microfonul central al Senatului României că resping în termeni foarte clari și foarte categorici orice acuzație care îmi este adusă de Parchetul General, DNA, privind îndeplinirea în mod defectuos a atribuțiunilor de serviciu sau încercarea de a împiedica cetățenii României să voteze.
Am prezentat o serie de elemente necesare în cadrul Comisiei juridice, unele dintre ele cunoscute, menționate în spațiul public, altele care necesitau explicații pentru a fi bine înțelese și altele – și le voi spune astăzi, în plenul Senatului – care au fost, poate, mai puțin menționate în spațiul public sau deloc.
Așa că am să vă cer îngăduința, am să vă solicit cu deferență îngăduința de a vă răpi totuși câteva minute. Voi încerca să fiu pe cât posibil concis, dar am nevoie de câteva minute să spun anumite lucruri. Am să vă rog să aveți răbdare și atenție pentru a asculta ceea ce am de spus astăzi, în fața dumneavoastră, pentru ca dumneavoastră să luați o decizie în deplină cunoștință de cauză.
Este un exercițiu care nu-mi este simplu, nici ca om care, de 22 de ani, lucrează în slujba statului român, în politica externă, nici în plan personal, dar este un exercițiu necesar. Și-l voi face.
Am avut foarte multă răbdare; timp de un an și jumătate am tăcut. Și am să vă explic care au fost rațiunile pentru care am decis ca un an și jumătate să tac, lăsând anchetatorii – speram – să-și facă datoria, în deplină imparțialitate și în deplin profesionalism. Nu că mi-aș fi făcut iluzii – nu mi le-am făcut –, dar a fost în mod clar și astăzi îmi este extrem de clar că linia și direcția au fost cu totul altele.
Așa că am să vă prezint – încerc concis – o serie de elemente pe care le consider necesare în spațiul public și spre informarea Senatului României, menționând de la bun început – am spus-o atunci, în noiembrie 2014, am spus-o și ulterior la Comisia juridică –, am trecut și am avut, și am simțit un profund regret față de situația în care s-au aflat cetățenii români de bună-credință – subliniez, de bună-credință – care au trecut prin acele evenimente în 2 noiembrie 2014, nu pentru alții. Și am să mă explic în cele ce urmează.
Voi face însă un comentariu introductiv absolut necesar, pentru ca dumneavoastră și opinia publică să înțelegeți și să aveți o fotografie corectă a lucrurilor despre care vorbim și instituțional. Și mă voi referi foarte pe scurt la instituția Ministerul Afacerilor Externe, acolo unde am avut onoarea să fiu ministru.
Ministerul Afacerilor Externe este o instituție specială. Este o instituție care a fost considerată și este în continuare considerată ca fiind elita administrației românești – și există motive foarte serioase pentru acest lucru. Care sunt consecințele legate de modul în care această instituție a fost construită și funcționează? Este o instituție care are atribuții speciale legate de promovarea și apărarea interesului național al statului român, aspecte ce țin de securitatea națională. Consecințele sunt foarte serioase pentru cei care cunosc superficial această instituție. Ceea ce voi spune – cred eu – este necesar.
Într-o astfel de instituție, arbitrariul..., cel puțin, vorbind de lucrurile importante, serioase, arbitrariul nu există. Există niște reguli și niște proceduri extrem de stricte. Există mult
mai multă transparență decât v-ați putea imagina, inclusiv cu privire la oamenii care intră în Ministerul de Externe și funcționează, cu atât mai mult față de cei care au funcții de responsabilitate, și nu mă refer numai la funcția de ministru. Există proceduri de verificare și eu am trecut prin aceste lucruri în permanență în cei 22 de ani în care am făcut parte, direct sau implicit, din această instituție de elită a administrației românești. Nu există o transparență mai mare în verificări în ceea ce privește oamenii din Ministerul de Externe și în ceea ce privește vetting-ul și verificările. Și este bine de știut acest lucru.
Spun asta pentru că procedurile care sunt parcurse în Ministerul de Externe implică reguli foarte clare și foarte stricte. Vă voi da un singur exemplu: atunci când se iau decizii, atunci când se propun decizii, când se promovează documente în sistemul intern al Ministerului de Externe, acele memorandumuri interioare, care propun decizia, trec de la bază, cu toate semnăturile, prin foarte multe etape intermediare. Trec cu avizele, cu semnăturile foarte multor oameni. Și trec, o spun public, nu este niciun secret, prin fața foarte multor alți ochi, altor ochi, decât cei instituționali ai Ministerului de Externe. Sunt și alte instituții prezente.
Și spun foarte clar. Dacă s-ar fi încercat ceva ilegal încă din perioada verii 2014 sau din toamna lui 2014, nu mai spun înainte de 2 noiembrie, vă garantez că s-ar fi știut în secunda următoare, interinstituțional. Și e bine să știți acest lucru pentru cei care s-au jucat cu cuvintele, din neștiință sau din rea-credință, cu privire la modul în care se iau deciziile în instituția numită Ministerul Afacerilor Externe.
Vreau să subliniez un al doilea lucru. Ministerul Afacerilor Externe și eu, ca ministru, a îndeplinit și am îndeplinit cu scrupulozitate toate regulile, toate exigențele legale și procedurile, inclusiv procedurile standard folosite în toate ciclurile electorale prezidențiale și de altă natură de către această instituție. Voi explica puțin mai târziu care sunt, în opinia mea, cauzele pentru ceea ce s-a întâmplat.
Însă vreau să subliniez că, poate, principala dificultate obiectivă de care instituția Ministerului Afacerilor Externe s-a lovit, și nu doar în 2014, a fost cea legată de faptul că nu a existat – vă rog să vă raportați la momentul de până la alegerile prezidențiale din 2 noiembrie 2014, nu la ce a urmat după aceea, nu la modificările legislative pe care și eu le salut în clipa de față, raportați-vă la acel moment –, nu a existat un alt reper obiectiv, subliniez, pentru a lua decizii de 100% acuratețe, decât raportarea la ciclurile prezidențiale electorale anterioare și, în esență, în primul rând, la ciclul și la practica electorală și secțiile de votare din 2009, de la alegerile prezidențiale.
Trebuie să știți un lucru, și acest lucru este reflectat în ceea ce ambasadori din state importante au scris către Centrala MAE sau au declarat ulterior la DNA, și aceste documente, toate aceste declarații se regăsesc în dosarele care au fost transmise și la Senat. Nu există ca regulă generală, nu există evidențele clare, inclusiv cu privire la numărul de români, la dispersia regională pe localități. Pot să citez declarații, inclusiv ale..., și comunicări către Centrala MAE, care sunt în dosar, care provin de la Ambasada României de la Paris, de la Ambasada României din Germania, din Statele Unite și din alte localități.
Este o realitate obiectivă. Poate știți, poate nu știți, există o lege în România, este Legea nr. 248 din 2005, care impune obligația cetățenilor români care au domiciliul sau reședința în străinătate să se declare, să se înregistreze la misiunile diplomatice.
Știți care a fost numărul celor care au respectat această obligație atunci, în noiembrie 2014? 13.200 de cetățeni. N-a existat un reper obiectiv foarte clar, au existat estimări în anumite cazuri, dar cu un anumit grad de imprecizie, pe care înșiși ambasadori din state importante, ambasadori români, l-au subliniat în documentele la care făceam referire.
Un al doilea lucru. Vă rog să țineți cont că, spre deosebire de alegerile naționale, la alegerile locale, în plan intern, cel puțin până la alegerile din 2014, nu au existat liste electorale, spre deosebire de secțiile de vot din țară, acolo unde sunt pe lângă primării, sunt listele electorale cu cetățenii care, în mod concret, evident, sunt înregistrați și sunt potențiali votanți. În străinătate nu au existat niciodată, până la acest moment, doar acum, când se lucrează la acest registru electoral pe noua lege, nu au existat liste electorale și este o dificultate de natură obiectivă.
În al treilea rând, în evaluarea care a fost făcută în Centrala Ministerului Afacerilor Externe a contat atunci când s-au făcut aceste evaluări, s-au făcut propuneri, a contat foarte mult și criza economică foarte dură care a lovit Europa, începând cu 2009. A fost o consecință foarte importantă peste care unii pot să treacă foarte ușor, dar nu este așa. Au fost locuri de muncă care au dispărut, au fost consecințe economice și sociale asupra românilor care lucrau în diferite țări, s-a constatat chiar un fel de migrație intracomunitară, în interiorul comunității Uniunii Europene, dar a fost în mod clar o stopare după 2009 a fluxului de români dinspre România spre alte țări ale Uniunii Europene. Și lucrurile astea sunt reale: atacurile xenofobe, atitudinile politice împotriva românilor în state cu vechi democrații, și aici voi menționa și Franța, și Germania, și Marea Britanie. Atacuri extrem de dure au fost de natură să inhibe prezența românilor într-o serie de state. Și spun asta pentru că toate lucrurile care s-au spus cu milioanele de români care sunt în străinătate – da, sunt, poate că sunt 3 milioane, poate mult mai puțin, care milioane vin la vot, au fost în toate ciclurile până la noiembrie 2014 – au fost legende.
Vreau să vă spun foarte clar. În toată comparația și în toate raportările anterioare au fost, în general, zeci de mii de români care au votat, nu milioane, nici măcar sute de mii, până în noiembrie 2014. În 2000, poate ați uitat, la primul tur au fost 33 de mii de votanți, În 2004 au fost 40 de mii de votanți. În 2009, în primul tur, au fost 95 de mii de votanți. Acestea au fost reperele obiective pe care Ministerul Afacerilor Externe a putut să le aibă. Și vă aduc aminte că în 2009 am avut și atunci o campanie electorală foarte fierbinte, cu trei candidați și cu o temperatură foarte ridicată. Și au fost 95.000 de votanți la votul din turul întâi, astfel încât, inclusiv în absența unor instrumente sociologice care să ne permită o evaluare corectă a conduitei electorale, a modului în care românii intenționează să se prezinte la vot, decizia Ministerului Afacerilor Externe a fost aceea de raportare la numărul secțiilor de votare din 2009 – număr obiectiv: 294 de secții de votare.
Vreau să fac o mențiune care este importantă, un lucru mai puțin știut. Să nu credeți că Ministerul Afacerilor Externe funcționează așa, de o manieră arbitrară pentru organizarea alegerilor electorale. Și, apropo, Ministerul Afacerilor Externe a avut competențe organizatorice logistice, nu MAE-ul, ci alte instituții au condus procesele electorale: BEC-ul, Biroul Electoral al secțiilor de votare din străinătate și Autoritatea Electorală Permanentă, dar, spunând acest lucru, vreau să subliniez că noi am organizat la acel moment o echipă tehnică lărgită, o echipă tehnică de organizare a alegerilor, formată din 22 de persoane, care a funcționat zi și noapte,
cu doi coordonatori generali: secretarul general al ministerului și secretarul general adjunct. Au fost echipe lărgite, tehnice, de sprijin; la primul tur 100 de persoane, 99-100 de persoane, și la turul doi 111 persoane, un întreg mecanism și oameni care au lucrat pentru pregătirea acestor alegeri.
În ceea ce privește stabilirea listei secțiilor de votare atât de mult discutată, am spus-o la Comisia juridică, o spun și acum, au fost respectate toate procedurile standard în stabilirea listei de secții de votare. A fost transmisă acea circulară din Centrala MAE către ambasade, către consulate, ambasadele, consulatele, oficiile diplomatice au formulat propuneri – subliniez, propuneri – care au fost centralizate la echipa tehnică, un total de – vă rog, rețineți cifra – 320 de secții propuse în total, față de cele 294 de secții acceptate și stabilite în final de Centrala MAE. Acestea sunt cele douăzeci și ceva de secții de votare despre care unii au impresia că ar fi schimbat în mod fundamental soarta alegerilor.
Am aflat și eu – și o mărturisesc cu sinceritate –, am aflat și eu atunci de la echipa tehnică de organizare a alegerilor, de la secretarul general al MAE, că Centrala MAE niciodată nu a acceptat integral – subliniez – propunerile formulate de ambasadă. Ca regulă, da, majoritatea sunt acceptate, dar Centrala MAE are tot dreptul să ia decizia finală, existând argumente pentru acest lucru. În anumite situații chiar s-a suplimentat numărul de secții de votare, față de chiar propunerile unor ambasade, în anumite situații, nu foarte multe, în cele mai multe s-a păstrat același număr de secții de votare și în foarte puține cazuri, cu titluri de excepție, au existat ajustări. Și voi face comentarii pe această temă.
Care sunt explicațiile pentru care propunerile unor, nu foarte mulți, ambasadori nu au fost acceptate integral? Un lucru foarte important, care este mai puțin știut: stabilirea numărului de secții de votare ține cont de resursele disponibile ale Ministerului de Externe, care sunt, inevitabil, limitate.
Și vă mai dau un exemplu, ca să înțelegem despre ce vorbim. Ambasada României în Republica Moldova, la Chișinău, a propus 21 de secții de votare, făcând precizarea în comunicarea transmisă către Centrala MAE, în același timp, că nu avem – citez din memorie ambasada –, nu avem însă resurse decât pentru 11 din cele 21 de secții de votare pe care le-am dori organizate în Republica Moldova. Pentru restul, trimiteți personal, diplomați din Centrala MAE. Deci, practic, pentru jumătate din secțiile de votare propuse în Republica Moldova ambasada cerea personal detașat din Ministerul de Externe, pentru o singură ambasadă. Imaginați-vă care ar fi fost impactul detașării unui întreg corp administrativ, corp diplomatic din Ministerul de Externe, pentru toți cei care solicitau mult mai multe. Resursele sunt limitate. Și acest lucru îl veți găsi și în comunicarea Ambasadei de la Chișinău, și în comunicarea Ambasadei de la Madrid, și în alte evaluări care sunt importante.
În al doilea rând, există o regulă pe care trebuie să o subliniez și este spusă de lege: legea stabilește obligativitatea organizării secțiilor de vot în sediile ambasadelor, consulatelor, oficiilor diplomatice, consulare și doar ca derogare, în mod facultativ, dacă autoritățile locale din statul respectiv acceptă, și în afara secțiilor respective. Și acest lucru, ca principiu, a fost respectat.
În al treilea rând, specificul unor propuneri formulate de ambasadori... Trebuie s-o spun și o spun ca om care cunosc foarte bine Ministerul de Externe și am profund respect față de colegii diplomați și ambasadori. Acești ambasadori, însă și diplomații de acolo trebuie să știți că sunt interfața în relația
cu comunitățile românești, cu asociații, cu lideri de asociații românești, mulți dintre ei, și nu spun o chestiune care nu este cunoscută, având o culoare politică, o identitate politică. În general, diplomații sunt foarte reticenți și ambasadorii foarte reticenți să intre în contradicții, să fie criticați, să refuze, să sperie, să nu apară în comunicate de presă critici din partea, în speță, a liderilor de asociații și preiau fără niciun fel de filtru tot ceea ce foarte mulți lideri de asociații, cu culoare politică, au propus. Este o realitate. Și acest lucru a fost valabil în toate ciclurile electorale, și Centrala MAE a avut un filtru de raționalitate în a lua decizia finală.
Și, în sfârșit, un lucru pe care iarăși îl cunoașteți din viața reală. Au existat, cu titlu de excepție, și ambasadori politici a căror activitate a depășit mult ceea ce ar fi însemnat în mod normal mandatul lor diplomatic. Și au avut tot felul de alte „atribuțiuni” pe care și le-au exercitat inclusiv atunci când au formulat propuneri.
Vreau să menționez în continuare un lucru pe care, poate, l-ați uitat. Eu nu l-am uitat. Au fost dezbateri foarte, foarte încinse înainte de alegerile din 2014, legate de riscul de fraudă, de turism electoral, riscul de vot incorect, de fraudă. Și au fost exemple anterioare, știm foarte bine ce s-a întâmplat la Paris, în 2009, atunci când cei care anchetează în România nu au fost deloc interesați să facă lumină. Au fost situații de turism electoral, de autocare – și au fost relatări inclusiv în presă – care s-au dus încoace și încolo. Lucrurile astea nu au preocupat anchetatorii în 2009, dar lucrurile astea au existat și acest lucru a fost o preocupare foarte serioasă din partea Ministerului Afacerilor Externe. Și acesta este motivul pentru care, între altele, Biroul Electoral pentru secțiile de votare din străinătate a insistat foarte mult, inclusiv prin circulara pe care a transmis-o în dimineața zilei de 2 noiembrie 2014, pentru ca declarațiile pe propria răspundere și tabelele cu datele personale să fie completate în fața biroului secției de votare, ceea ce, în mod evident, a dus la prelungirea timpilor de așteptare. Și acest lucru a fost până la urmă motivul pentru care atunci când s-a discutat – și am discutat cu cei din echipa tehnică de organizare a alegerilor din Ministerul Afacerilor Externe – să nu acceptăm un lucru care s-a întâmplat, stimați colegi, anterior.
Au fost organizate secții de votare anterior, în 2009, în restaurante, în sedii de asociații și ONG-uri cu clară coloratură politică, acolo unde, în mod evident, nu au putut fi garantate imparțialitatea și neutralitatea procesului de vot, în biserici...
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.