Voi prezenta textul moțiunii simple depuse de către Grupul parlamentar al PSD, moțiune intitulată „Guvernarea de dreapta, un eșec pentru educație”.
Educația reprezintă, pentru orice societate, principalul obiectiv strategic al dezvoltării durabile.
O societate nu poate să fie performantă fără o educație performantă. Ca urmare, educația trebuie să fie o prioritate consacrată nu numai prin Constituție, ci și susținută efectiv prin politici adecvat construite și prin profesioniști care să o implementeze.
Au trecut aproape patru ani de când guvernarea de dreapta a decredibilizat continuu sistemul de învățământ prin
decizii haotice, care au produs demotivarea elevilor, profesorilor și o mare îngrijorare părinților. De fapt, putem să spunem fără exagerare că sistemul preuniversitar de învățământ plutește în derivă.
Lipsit de o strategie viabilă, fără proiecte ancorate în realitățile secolului al XXI-lea, sistemul de învățământ se confruntă cu o diminuare îngrijorătoare a performanțelor. Acestora trebuie să le adăugăm și modul neprofesionist și amatorist în care este manageriat.
În afară de faptul că a numărat, fără talent, steluțele de pe steagul Uniunii Europene și a continuat politica falimentară promovată de domnul ministru Hărdău, actualul ministru al educației, domnul Cristian Adomniței, s-a făcut cunoscut mai ales prin atitudinea arogantă și lipsa de dialog real cu partenerii sociali, fiind constant contestat atât de către sindicate, cât și de reprezentanții studenților, și, de asemenea, prin tonul plângăreț adoptat aproape zilnic, fugind de responsabilitățile care îi revin ca ministru al acestor importante domenii: educația, cercetarea și tineretul.
Legile destinate educației, legi promise încă din 2005 în cadrul Programului de guvernare al Alianței DA, nu au fost nici până acum promovate.
Încă de la începutul mandatului său, domnul ministru Adomniței a pretins că va aduce în Parlament un pachet legislativ; pachet sublim, dar care, din păcate, lipsește cu desăvârșire!
Inițial, domnul ministru Adomniței a promis că va prezenta pachetul de legi în septembrie 2007, însă data a fost amânată fără nicio explicație. Motivul? Ministrul nu a fost capabil să pună cap la cap un pachet legislativ complet, necesar pentru reforma educației.
Abia în decembrie 2007 intrau în dezbatere publică doar trei legi, cele privind învățământul preuniversitar, superior și Statutul personalului didactic. În acest pachet nu se aflau însă legi esențiale pentru bunul mers al procesului de învățământ — Legea salarizării, Legea calității în educație. Însă, chiar și aceste doar trei proiecte au provocat un val de critici printre specialiști, analiști și beneficiari. Drept urmare, domnul ministru Adomniței le-a abandonat și pe acestea, ignorând propunerile Partidului Social Democrat, precum și pe cele ale profesorilor, părinților, elevilor și studenților.
Săptămânile trecute, ministrul Adomniței recunoștea voalat că responsabilitatea redactării unui pachet de legi îl depășește și, prin urmare, preferă să o lase pentru următorul ministru al educației.
În tot mandatul său, domnul ministru Adomniței nu a făcut decât să-și bată joc de elevi, de părinți și de profesori, pe care i-a amăgit fără scrupule. Astfel, la începutul anului 2008—2009, avem 9.000 de clădiri și corpuri de școli fără autorizație sanitară de funcționare.
Domnul Cristian Adomniței „se mândrește” cu o îmbunătățire a situației infrastructurii școlare cu până la 10% față de anul 2007. Dar, în lipsa descentralizării, care să atribuie clar și legal responsabilități consiliilor locale, dublate de sancțiuni, mii de școli au rămas în paragină. Domnul ministru aruncă doar vina pe primari.
A crescut abandonul școlar. Nu s-au realizat studii de analiză pentru a se stabili dacă banii alocați prin programe speciale ajung la cei care sunt în nevoie.
Elevii din mediul rural continuă să nu aibă acces la educație, să fie discriminați în raport cu elevii din mediul urban. După unele statistici, doar 15—20% dintre elevii din mediul rural merg la liceu și doar 2 până la 5% urmează studii superioare.
Copiii ai căror părinți muncesc în țări europene părăsesc, de asemenea, în bună măsură, școala.
Licitațiile pentru contractele de furnizare a produselor alimentare necesare derulării programului „Cornul și laptele”, de care beneficiază astăzi elevii din clasele I-VIII, nu au fost finalizate în 15 județe și sectoare ale Capitalei.
Decalajul dintre educația de la sat și cea de la oraș se adâncește. Abia începând din acest an se discută despre proiecte de campusuri școlare. În momentul de față, infrastructura din mediul rural este în multe locuri la nivel de Ev Mediu, fără grupuri sanitare, fără bănci, fără biblioteci și, cel mai grav, fără profesori calificați.
În mediul rural, condițiile decente sunt asigurate de actuala guvernare prin desființarea a sute de unități școlare, sub acoperirea așa-numitului program de comasare.
Parcul de microbuze școlare ar trebui suplimentat cu sute de autovehicule, pentru a asigura transportul tuturor elevilor.
Cu toate acestea, principala grijă a domnului ministru Adomniței este să dea microbuze drept mită electorală în colegiile unde candidează Domnia Sa și amicii liberali.
În nicio unitate de învățământ din mediul rural și în multe unități din orașe nu există personal didactic sută la sută calificat. Numărul profesorilor suplinitori este în creștere, iar majoritatea își schimbă anual locul de muncă, lăsând în urma lor elevi dezorientați.
Ne confruntăm cu creșterea îngrijorătoare a fenomenului de violență în unitățile de învățământ. Violențele fizice, traficul și consumul de droguri, injuriile și agresiunile asupra profesorilor au devenit subiecte obișnuite ale jurnalelor de știri.
România se află pe unul dintre ultimele locuri din Europa în privința populației adulte ce beneficiază de educație permanentă, cu un procent de 10 ori mai mic decât media Uniunii Europene. Nu există nici mijloacele, și nici cadrul legal de certificare a educației nonformale și a celei informale.
Dezvoltarea capitalului uman și creșterea competitivității prin formare inițială și continuă pe tot parcursul vieții, în concordanță cu o piață a muncii flexibilă și globalizată, ar fi trebuit să fie obiective naționale derivate din Strategia Lisabona.
Economia competitivă, consolidarea democrației și societatea cunoașterii impun, alături de formarea, prin educație, a competențelor-cheie (scriere, citire, comunicare și calcul matematic), dobândirea unora noi, precum abilități digitale și informaționale, cultură tehnologică, însușirea a cel puțin două limbi străine, capacitatea de creație și inovare, conduita civică, capacitatea de adaptare continuă la situații noi.
Sistemul românesc de învățământ are nevoie de o strategie, de un cadru legislativ și de profesioniști care să-i permită modernizarea și creșterea performanțelor, în vederea amplificării contribuțiilor la dezvoltarea societății și pentru recuperarea imaginii publice și recunoașterea rolului său social.
Sistemul de învățământ are probleme de conținut. Curriculumul trebuia orientat pe formarea de competențe, pe dezvoltarea capacității creative și de inovare.
Ministerul Educației, prin vocea secretarului de stat responsabil cu învățământul preuniversitar, ne amenință cu reducerea cu 30% a actualelor conținuturi, fără să existe o viziune clară a obiectivelor urmărite.
O asemenea abordare „conceptuală” nu numai că produce prejudicii calității educației, ci elimină și orice speranță de redresare pe termen scurt și mediu.
De asemenea, problema manualelor, deși sensibilă, nu a intrat în preocupările ministerului. Este necesară o analiză profundă a efectelor negative pe care manualele, în actuala formulă, le-au produs asupra calității sistemului de învățământ.
De altfel, în patru ani, ministerul nu a realizat nicio evaluare a conținuturilor. Nu a utilizat rezultatele examenelor și ale evaluărilor naționale, astfel încât să asigure permanente corecturi pentru ameliorarea calității procesului de învățare.
Evaluarea performanțelor școlare „a beneficiat”, din păcate, de cele mai amatoriste decizii. Deși Legea învățământului stipulează, începând cu anul 2004, elaborarea standardelor naționale de evaluare, pe baza cărora să se obiectivizeze maximal notarea, ministerul a introdus tezele cu subiect unic prin care a reușit un efect de creștere a decredibilizării sistemului de evaluare prin fraudare și nerelevanță.
Examenele de bacalaureat au fost prost organizate, atât din incompetență, cât și din lipsă de responsabilitate. Cu subiecte insuficient secretizate, vândute în piață, cu decizii care îndemnau la fraudă, cu acceptarea fraudării prin lipsa sancționării celor vinovați de asemenea fapte, examenul de bacalaureat a devenit necredibil și nerelevant.
Este de notorietate nepăsarea ministrului și a secretarului de stat responsabil cu învățământul preuniversitar, care, în loc să se ocupe de organizarea și coordonarea acestui important examen național, erau în campania alegerilor locale în calitate de candidați sau de susținători.
Infrastructura sistemului de învățământ „a beneficiat” de aceeași atenție din partea responsabililor ministerului. Era necesară o evaluare a infrastructurii școlare împreună cu autoritățile locale (consilii județene, inspectorate, primării), pentru a decide o corectă repartizare a resurselor financiare.
În loc de o repartizare corectă, bazată pe o analiză a realităților din școlile românești, ministerul a operat alocări pe criterii politice, susținând, de fapt, nu școlile, ci primarii arondați guvernanților.
De asemenea, este de subliniat faptul că alocările resurselor financiare s-au efectuat cu mare întârziere, ceea ce a condus la imposibilitatea derulării licitațiilor cerute de lege și la finalizarea lucrărilor până la debutul anului școlar.
Presa centrală și cea locală evidențiază numărul mare de școli nepregătite corespunzător pentru începutul anului școlar, aflate în șantier sau insalubre.
Deși Legea bugetului, intrată în vigoare la data de 1 ianuarie 2008, prevedea sumele necesare infrastructurii, Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului alocă sume pentru reabilitarea școlilor de abia la începutul lunii septembrie 2008, cu două săptămâni înainte de debutul
anului școlar, când, evident, banii vor ajunge, probabil, afișe electorale.
Imaginea reală arată în școli șantiere părăsite, școli distruse de inundații, școli care, evident, sunt inadecvate începutului de an.
Desigur, nu se poate vorbi despre lipsa resurselor financiare, ci despre un management ministerial inadecvat.
Din păcate, Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului nu a pus în aplicare nici măcar ceea ce era susținut de cadrul legislativ în vigoare în ceea ce privește descentralizarea învățământului preuniversitar și acordarea autonomiei școlilor, promise în oferta electorală a Alianței DA.
Pilotarea descentralizării, începută în 2004, nu a fost finalizată, nu au fost evaluate rezultatele, astfel încât, pe baza corecturilor necesare, descentralizarea să se generalizeze în întreg sistemul de învățământ.
În concluzie, în ceea ce privește descentralizarea și autonomia școlilor, nu există o teză enunțată clar de conducerea ministerului și aplicabilă.
Anual, rectificările negative prejudiciază sistemul de învățământ de finanțarea la care îi dă dreptul legea. În aceste condiții, declarațiile privind alocațiile bugetare din ce în ce mai mari pentru învățământ devin propagandă ieftină, pentru că sistemul este incapabil să cheltuiască fondurile, din cauza gestionării neprofesioniste de la centru.
Angajamentele semnate cu toate sindicatele din învățământ nu au fost respectate, opinia publică asistând la dispute sterile, care nu au adus fondurile necesare, întrucât Guvernul își contestă propriile proiecte.
Legea salarizării personalului didactic promisă din 2005 a fost uitată, pentru că slujitorii școlii nu reprezintă o prioritate pentru această guvernare. Cadrele didactice nu mai așteaptă îndeplinirea promisiunilor celor de la guvernare.
Partidul Social Democrat a lansat o inițiativă legislativă în noiembrie 2007 pentru creșterea salariilor personalului didactic cu 50%. Nu este mult și este absolut necesar și posibil. Cerem înscrierea pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputaților a acestui proiect de lege, votat de Senat și avizat favorabil de cele două comisii sesizate pe fond ale Camerei Deputaților — Comisia pentru învățământ, știință, tineret și sport și Comisia pentru muncă și protecție socială.
Aceasta este o dovadă clară a unei guvernări lipsite de coerență, de responsabilitate, în totală incapacitate de a-și respecta angajamentele. Mai mult decât atât, disputa politicianistă pune și instituțiile statului în imposibilitatea menținerii credibilității, autorității și funcționalității normale, în folosul cetățenilor.
Bineînțeles, pentru inventarierea deficiențelor Ministerului Educației, Cercetării și Tineretului este necesară o bibliotecă care să cuprindă toate referințele.
În pragul deschiderii unui nou an școlar, imaginea învățământului românesc este dramatică.
Sistemul are nevoie de o strategie și de profesioniști care să o implementeze. Nu ne mai putem permite să desconsiderăm educația, ce reprezintă principala resursă a României pentru recuperarea decalajelor de dezvoltare. Lipsa de profesionalism și viziune au condus și conduc la costuri greu de recuperat.
Semnatarii moțiunii, ținând seama de cele menționate mai sus, solicită următoarele:
1. demisia ministrului educației, cercetării și tineretului și a secretarului de stat responsabil cu învățământul preuniversitar;
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.