Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·11 martie 2009
procedural · adoptat tacit
Ioan Chelaru
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
## Mulțumesc, domnule președinte.
I-aș întreba pe distinșii noștri colegi dacă știu câte facultăți de drept sunt în România. 47 de facultăți de drept. În fiecare an, 40.000 de absolvenți de drept creează o presiune extraordinar de mare pe profesiile juridice. Nu pot, îmi pare rău pentru prietenul meu, domnul senator Dumitru Constantin, dar nu pot fi de acord cu opinia Domniei Sale, ca unul care practic această profesie de peste 30 de ani și care am tot interesul, în primul rând, sub aspect calitativ, ca profesia de avocat să crească. Nu pot să fiu de acord ca din masa mare de juriști care vin de pe băncile facultății sau din alte părți să se intre în profesie fără niciun fel de verificare.
În al doilea rând, nu vreau să transformăm profesia de avocat în lada de gunoi a profesiei juridice. Toți judecătorii, toți procurorii, toți notarii, toți consilierii juridici, care dintr-un motiv imputabil sau neimputabil pleacă din profesie, unde se duc? La avocați, că acolo încape toată lumea.
Dacă nu înțelegem că și în profesia de avocat trebuie să instituim o verificare, un examen, o posibilitate să ne dăm seama de nivelul de cunoștințe profesionale al celor care doresc să intre, greșim fundamental.
În urmă cu o lună am discutat la comisie posibilitatea ca în magistratură să se intre numai prin examen. Dacă vă aduceți aminte, unii chiar au venit și au spus că nu, nu se poate intra. Nici măcar avocații cu 30 de ani, notarii cu 40 de ani, profesorii universitari nu pot intra în magistratură decât cu examen. Exact ca absolventul care a terminat facultatea, a dat examen la Institutul Național de Magistratură, a absolvit institutul și a intrat în magistratură.
Ce motive am eu, care am în sânge această profesie, să nu institui aceeași verificare și pentru profesia de avocat? Este cumva această profesie mai prejos decât cea de magistrat sau decât cea de notar?
Îmi pare foarte rău, dar nu mă veți convinge niciodată că așa este. De aceea, să știți că am votat în comisie împotriva acestui amendament. Nu sunt niciun fel de alte motive. Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.