Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·2 noiembrie 2000
other · adoptat
Petru Caraman
Discurs
Voiam sã spun cã am fost, la un moment dat, cu o bursã americanã, în Statele Unite, ºi acolo este un numãr foarte mic, în general, intelectualii nu mai fumeazã în Statele Unite. Deci nu este vorba numai de mãsuri pentru tineret, dar acolo s-a reuºit sã se convingã lumea, nu ca un fel de impunere, cum era cu perioada aceea cu alcoolul, ca lumea, în special intelectualii, sã nu mai fumeze.
În sfârºit, aplaud aceastã iniþiativã legislativã din toatã inima. Vreau sã spun cã, la un moment dat, la un congres de matematicã ce a avut loc la Arad, dupã ºedinþa respectivã, eram într-o salã, acolo, cu toþi participanþii, toþi fumau, în afarã de un participant din Statele Unite ºi cu mine. ªi atunci am ieºit afarã sã mai respirãm puþin aer curat, dar a venit rectorul ºi a zis: ”Domnilor, plecaþi?Ò ”Nu, nu, nu dar ºtiþi? În Statele Unite, când cineva vrea sã fumeze, iese afarã, pe când aici este invers, când cineva vrea sã respire puþin aer trebuie sã iasã afarã, cã toþi ceilalþi fumeazãÒ.
Deci susþin aceastã iniþiativã legislativã, mai ales cã nu am pus, în viaþa mea, o þigarã în gurã.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.