Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·10 iunie 2015
procedural · respins
Mariana Câmpeanu
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru 17
Discurs
Voiam să vă spun că în foarte multe țări din Europa se practică această măsură, în sensul în care ajutoarele sociale, de orice natură ar fi, nu se acordă familiilor care nu-și trimit copiii la școală și, de aceea, abandonul școlar este mult mai mic în aceste țări.
Am fost și am văzut foarte multe comunități, chiar de români, care beneficiază de aceste ajutoare sociale și vreau să vă spun că și pentru ele condiția este să-și trimită copiii la școală.
Și, dacă în România comunitățile de romi au cel mai mic procent de frecventare a unor cursuri, a unor forme de învățământ, aflați că în celelalte țări din Europa toți copiii romilor merg la școală tocmai pentru aceste ajutoare pe care le primesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.