Dan Ștefan Motreanu

„Voința poporului este literă de lege doar când îi servește lui Traian Băsescu”

Mă simt obligat astăzi să mă refer la un subiect fierbinte care, periodic, în ultimii ani, revine în atenția opiniei publice. Concret, mă refer la modul diferit în care șeful statului se raportează la voința populară. Luni seara, după consultările de la Palatul Cotroceni pe tema revizuirii Constituției (aș vrea, în paranteză, să semnalez și unicul aspect pozitiv al evenimentului, și anume că președintele Traian Băsescu a ajuns la concluzia că propunerile PNL sunt corecte și că se impune o revizuire amplă a legii fundamentale, nu una limitată doar la modificarea sistemului parlamentar, așa cum susține PD-L), șeful statului a făcut o serie de declarații presei, pe care le reproduc: „Singurul lucru pe care nu-l pot media este legat de suveranitatea poporului român. Ceea ce românii au votat la referendumul din noiembrie, din punctul meu de vedere nu poate fi nici negociat, nici mediat (...). Dacă voi constata că partidele nu au predispoziție să recunoască suveranitatea poporului român și să transpună în lege voința, voi fi nevoit să apăr deciziile exprimate prin vot liber ale românilor în dispute publice. Voi considera că sunt obligat să apăr ceea ce românii au votat în noiembrie 2009”.

Scoțând din context faptul că președintele se referea la votul de la un referendum organizat în scop pur electoral și totodată fără valoare juridică din punct de vedere constituțional, aș putea spune că afirmațiile Domniei Sale sunt corecte.

Mă văd însă obligat să mă întorc în timp, în luna noiembrie a anului trecut, înainte de alegeri, și să arăt că atunci a existat o situație similară, mai mult, legitimată atât din punct de vedere constituțional, cât și al altor reglementări în vigoare. Mă refer la ceea ce s-a numit „Proiectul Iohannis”, când o foarte largă majoritate parlamentară, formată din PNL, PSD, UDMR, minorități și PC, a agreat inițiativa PNL și a propus o formulă de guvern cu primarul Klauss Iohannis prim-ministru. Din start, președintele Traian Băsescu nu a recunoscut această majoritate și dreptul acesteia de a desemna un candidat la funcția de prim-ministru. Numai că PNL, PSD, UDMR, deputații minorităților și PC nu reprezentau niște entități abstracte în Parlament, ci voința a peste 4 milioane de cetățeni care au votat candidații acestor formațiuni politice. 4 milioane care reprezentau aproape 70% din cetățenii care s-au prezentat la urne. Oare votul celor 4 milioane nu reprezenta tot o decizie exprimată liber? Oare voința celor 4 milioane de cetățeni nu era și ea de negociat? Oare cei 4 milioane de cetățeni nu reprezintă și ei suveranitatea poporului roman? De ce Președintele României se simte obligat să apere doar ceea ce românii au votat în noiembrie 2009, și nu și ceea ce au votat românii în 2008?

La aceste întrebări sunt convins că domnul președinte Traian Băsescu nu va răspunde pentru simplul fapt că votul celor 4 milioane de cetățeni nu era favorabil scopurilor personale ale Domniei Sale. Pentru Președintele României, voința poporului este luată în considerare doar atunci când servește scopurilor și intereselor Domniei Sale, iar când nu, chiar dacă este vorba de interesul național, nu face nici măcar o referire la această voință a poporului.