Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·31 martie 2009
Declarații politice · adoptat
Titi Holban
Discurs
Volumul construcțiilor din România a înregistrat o creștere de 26% în 2008, până la suma de 14,3 miliarde euro. Cu toate acestea, în trimestrul întâi al anului 2009 personalul din sectorul de construcții s-a redus, prin trimiterea în șomaj a circa 20.000 de angajați, și protecția socială temporară, prin Casa Socială a Constructorilor, a circa 21.500 de angajați.
Această situație din sectorul construcțiilor este din ce în ce mai dificilă, și asta și din cauza faptului că Guvernul Boc nu plătește datoriile din 2008, numărul firmelor aflate în imposibilitate de a-și mai continua activitatea crescând semnificativ.
Din acest motiv, Asociația Română a Antreprenorilor de Construcții (ARACO) intenționează să acționeze în instanță Guvernul pentru neplata creanțelor din 2008, situație care a adus 30-35% din firmele din construcții în pericol să intre în faliment, din cauza lipsei finanțării.
Statul are datorii de circa două miliarde euro către firmele de prestări servicii, din care aproximativ 1,2–1,3 miliarde euro către companiile de construcții, aceste sume trebuind a fi plătite firmelor de construcții până la data de 15 martie.
De asemenea, birocrația excesivă a făcut ca o serie de măsuri să fie blocate între instituții, ceea ce nu face altceva decât să accelereze falimentul în acest sector.
Fac astfel apel către Guvernul României, să respecte promisiunile publice și obligațiile contractuale asumate, astfel încât activitatea acestui sector important să nu mai fie frânată, și din cauza lipsei de finanțare să ajungem la un număr de salariați disponibilizați de 70.000–75.000, așa cum se preconizează.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.