Florin Țurcanu

## „Vorbe goale...”

Se spune în popor că „vorba multă e sărăcia omului” și că uneori e mai bine să taci și să faci, dar cum să reacționăm în situația în care nici nu vorbim, nici nu acționăm, în schimb, sărăcim pe zi ce trece? Cam așa ar putea fi „tradusă” situația agricultorilor români, cultivatori și crescători de animale, care trec în această perioadă prin calvarul vieții lor!

De multe ori am prezentat situația și problemele acestora, am identificat, alături de specialiști în domeniu, soluții care ar putea să ducă nu la rezolvarea în totalitate a problemelor agricultorilor, ci la ameliorarea acestora. Am adus aceste soluții și în atenția oamenilor politici care s-au perindat pe la conducerea Ministerului Agriculturii, dar răspunsurile lor au demonstrat lipsa de interes față de oameni, în general, și de agricultori, în special. Am adus în atenția ministeriabililor problemele fermierilor botoșăneni, pe care îi reprezint, și care încă mai speră că viața lor va fi mai bună. Fără subvenții, fără o piață de desfacere bine organizată și fără un program de protecție din partea ministerului, aceștia se află în colaps.

Mai zilele trecute, urmărind o emisiune la un post de televiziune, am auzit declarația unui „om politic”, „nu spui cine... persoană importantă”, care, întrebat fiind de problemele cu care se confruntă agricultura românească, spunea că situația grea a agricultorilor se datorează exclusiv lor, și nu managementului defectuos de care dau dovadă ministeriabilii! Mai spunea domnul respectiv că nu-i vina ministrului că în fiecare cătun nu există o lăptărie și un abator! Dar a cui este vina, mon cher?! A omului care dorește să-și vândă marfa ca produs tradițional și se lovește de birocrația impusă de la centru și de indolența funcționarului incompetent, pus pe funcție datorită culorii carnetului de partid și contra unei sume de bani, întocmai ca în timpul regimului fanariot?!

Să deschizi o lăptărie într-un cătun din România nu-i echivalent cu a deschide o lăptărie într-un cătun din... Elveția, de exemplu! În România ți se impun o mulțime de norme, cică europene, care au menirea de a limita și chiar stopa libera inițiativă, iar în Elveția inițiatorul unei asemenea idei primește consultanță gratuită și este ajutat să-și pună în practică ideea, fapt ce demonstrează interesul statului pentru producția autohtonă.

La noi, însă, interesul de grup predomină în fața interesului național! De ce și-ar dori guvernanții să redevenim „grânarul” Europei, așa cum am fost recunoscuți într-o perioadă istorică, de mult trecută, de care aceștia probabil că nu au auzit, când comisioanele pentru legumele, fructele, carnea și zahărul importate sunt foarte mari și îngroașă buzunarele diferitelor grupuri de interese.

De ce și-ar dori să sprijine producătorii autohtoni prin subvenționare sau prin facilitarea obținerii de fonduri europene prin diferite programe, când e mai ușor și mai convenabil pentru buzunarul unora să importe roșii cauciucate din Turcia, salată verde din Italia, țelină, morcov, pătrunjel și ceapă din Ungaria, mere și pere din Venezuela, praz din Columbia și enumerarea mai poate continua, dar mă opresc aici cu speranța în suflet că va veni și vremea în care producția autohtonă va fi valorificată, iar soarta producătorilor români va fi alta!