Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·16 iunie 2006
procedural · respins
Dan C‚rlan
Aprobarea programului de lucru pentru perioada 12—17 iunie a.c
Discurs
Vorbim despre proiectul Legii privind modificarea limitelor teritoriale ale municipiului Gala˛i ∫i ale comunei Sm‚rdan.
Comisiile noastre au fost sesizate Ón fond pentru un raport suplimentar comun Ón vederea l„muririi unor aspecte care ˛ineau de veridicitatea interesului legitim al comunit„˛ii locale din Sm‚rdan, respectiv dac„ acolo nu cumva este vorba despre unele interese imobiliare ∫i vile de lux sau cu adev„rat este vorba despre o parcel„ de teren pe care s„tenii din Sm‚rdan au construit-o Ón sat.
Au fost deplas„ri la fa˛a locului, exist„ ∫i poze pe calculatorul domnului chestor al Senatului, din care rezult„ foarte clar c„ aceast„ b„nuial„ nu este Óntemeiat„.
Cele dou„ comisii au avut pozi˛ii divergente, Ón sensul c„ pentru Comisia juridic„, de numiri, disciplin„, imunit„˛i ∫i valid„ri a privat rigoarea legislativ„ ∫i opinia majorit„˛ii membrilor Comisiei juridice, de numiri, disciplin„, imunit„˛i ∫i valid„ri a fost aceea de a nu da raport favorabil unei propuneri legislative care rezolv„ fondul prin derogare de la Legea referendumului ∫i Legea administra˛iei locale.
Pentru membrii comisiei de administra˛ie public„, Ón unanimitate, solu˛ia corect„ este aceea de a rezolva pe fond problema comunit„˛ii locale din Sm‚rdan ∫i, Óntruc‚t Legea organiz„rii referendumului local nu a prev„zut la momentul respectiv faptul c„ este imposibil s„ po˛i avea referendum valabil prin prezen˛a a cel pu˛in jum„tate plus unu din num„rul cet„˛enilor cu drept de vot din municipiul Gala˛i, 300 cet„˛eni care ar trebui chema˛i la referendum s„ se pronun˛e pe chestiune punctual„, o parcel„ de teren dintr-un sat de l‚ng„ comuna Sm‚rdan.
Prin urmare, legea nu este operabil„, ea nu este un instrument corect prin care o problem„ real„ a comunit„˛ii locale din Sm‚rdan s„ poat„ fi rezolvat„.
Noi am propus plenului Senatului forma pe care o avem Ón raportul suplimentar, ∫i anume cu men˛ionarea explicit„ c„ este vorba despre o derogare de la Legea referendumului ∫i Legea nr. 215/2001, s„ aprob„m modificarea limitelor teritoriale ale celor dou„ unit„˛i administrativ-teritoriale, parcela de teren aflat„ Ón proprietatea comunei Sm‚rdan ∫i situat„ la doi kilometri
MONITORUL OFICIAL AL ROM¬NIEI, PARTEA a II-a, Nr. 96/16.VI.2006 de comun„, respectiv la 10 kilometri de municipiul Gala˛i, s„ treac„ pe administrativul comunei Sm‚rdan ∫i, a∫a cum este firesc, acei s„teni care ∫i-au construit case pe teren concesionat de la prim„ria Sm‚rdan s„ ˛in„, din punct de vedere administrativ, de Prim„ria Sm‚rdanului, ∫i nu cea a municipiului Gala˛i.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.