Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·21 decembrie 2010
other · respins
Octavian Marius Popa
Evocarea Revoluției Române din Decembrie 1989 – momentul Timișoara, 21 decembrie
Discurs
Numărul curent 401.
Am de susținut un singur amendament.
Este legat de Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului, la Anexa nr. 3/15/02, Titlul – „Transferuri între unități ale administrației publice”.
Amendamentul prevede alocarea sumei de 400 de mii de lei pentru finanțarea obiectivului „Anvelopare blocuri, comuna Baia, județul Tulcea”. Această sumă, precizez, este destinată finalizării obiectivului, deci este o lucrare în continuare. Aceasta, ca argument pentru unii dintre dumneavoastră care urmăresc într-adevăr dezbaterea.
Am de făcut însă un singur comentariu. Eu cred că amendamentul a fost acceptat, și nu respins, pentru că altfel nu înțeleg această formulare. La motivația admiterii/respingerii scrie: „Obiectivul poate fi finanțat în cadrul programului – Reabilitarea termică a unor blocuri.”
De vreme ce poate fi finanțat, înseamnă că el poate fi admis. Numai că în continuare se afirmă un lucru, care dă măsura actualei guvernări și, probabil, îi ridică semne de întrebare doamnei deputat Teo Trandafir, se spune că numai ministerul – am văzut-o că se frământă în această perioadă, când respinge pe bandă rulantă toate amendamentele opoziției –, se spune că numai ministerul, ordonatorul principal de credite, poate să facă asemenea propuneri.
Eu consider, încă o dată, că acest mod de a te raporta la Parlament este unul nedemocratic, dar care caracterizează pe deplin actuala guvernare.
Și acum, vă rog să supuneți la vot amendamentul.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.